22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTrei puncte mari şi o iarnă liniştită

Trei puncte mari şi o iarnă liniştită

Aşa cum era de aşteptat, partida de sâmbătă, cu UTA, a fost una importantă, ambele echipe dorindu-şi cu ardoare cele trei puncte puse în joc.
Deşi meciul a fost unul slab, cu multe greşeli de ambele părţi, s-a jucat cu multă ambiţie şi dăruire. Primul şut pe spaţiul porţii a fost expediat după 28 de minute de Bălan, de la gazde, fiind reţinut de Barbu fără probleme.
Chiar dacă gazdele au avut o posesie mai bună în prima parte a jocului, mijlocaşii severineni au făcut un meci exact, închizând culoarele către poarta lui Barbu şi contaatacând periculos, aşa cum s-a întâmplat în minutul 37.
Bîrza a făcut o cursă de la mijlocul terenului şi l-a depăşit pe Toc, care a fost nevoit să-l faulteze în careu. Lovitura de la 11 metri a fost ratată însă de Moutinho, care a expediat mingea în bară. La reluare, severinenii au fost mult mai prezenţi în joc, au dominat, iar ocaziile nu au întârziat să apară. În minutul 73, lobul lui Stroe a trecut puţin peste transversală, însă după trei minute severinenii aveau să şi marcheze.
La lovitura liberă de la 35 de metri executată bine de Stoica, portarul Huţan a scăpat mingea din mână şi Mitici a marcat cu capul (’76). Finalul jocului putea să aducă desprinderea, însă în minutul 89 Jenaru a tras slab de la 7 metri, dintr-o poziţie ideală.
Se anunţă o iarnă liniştită pentru severineni, care sunt pe poziţia secundă a clasamentului, pe un loc promovabil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS