5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMutu rămâne la AC Fiorentina

Mutu rămâne la AC Fiorentina

Impresarul Alessandro Moggi a infirmat zvonurile conform cărora negociază cu AC Milan un transfer al atacantului român.

Presa italiană a scris că agentul lui Adrian Mutu, Alessandro Moggi, a avut la începutul acestei săptămâni o întâlnire cu oficialii lui AC Milan chiar la sediul clubului, iar aceştia ar fi discutat despre un eventual transfer al jucătorului lui AC Fiorentina la echipa pregătită de Carlo Ancelotti. Alessandro Moggi a spus însă ieri că „Briliantul“ nu este interesat de un transfer la AC Milan, ci vrea să îşi ducă la bun sfârşit contractul cu Fiorentina.
„Mutu la AC Milan? Nu, cu siguranţă nu. Fiorentina i-a prelungit contractul până la finalul anului 2012 şi au fost depăşite toate problemele care au existat până atunci. Cu Milan nu există nici o discuţie şi nici nu va exista, pentru că jucătorul e fericit unde este şi îşi doreşte să rămână la Florenţa“, a spus impresarul italian. Mutu a fost în vară aproape de un transfer la AS Roma, dar înţelegerea a căzut în ultimul moment, iar atacantul român şi-a prelungit înţelegerea cu formaţia din Florenţa.

Florentinii ţin de „Briliant“

Diriguitorii grupării „viola“ au infirmat, la rândul lor, că îl vor ceda pe Adrian Mutu la AC Milan. Administratorul delegat al clubului din Florenţa, Sandro Mencucci, a spus că nu se pune problema ca „Briliantul“ să fie transferat la echipa din Milano.
„Nu l-am cedat pe Mutu când eram în tratative avansate cu AS Roma, nu văd de ce trebuie să o facem acum, mai ales că sezonul este în plină desfăşurare. Şi apoi, nu ne putem lipsi de un jucător precum Adrian, care a demonstrat pe teren cât este de important“, a precizat Sandro Mencucci.

Mutu, la partida cu numărul 200 în Serie A

În partida dintre AS Roma şi AC Fiorentina, care este programată mâine, pe arena „Olimpico“ din capitala Italiei, Adrian Mutu va evolua în meciul său cu numărul 200 în Serie A. Adrian Mutu a marcat în cele 199 de partide jucate în prima ligă italiană 78 de goluri, după ce a evoluat de-a lungul timpului la patru formaţii din Serie A: Inter, Verona, Parma şi Fiorentina. Mutu a reuşit 37 de goluri pentru formaţia „viola“, la care a disputat 68 de partide din 2006, după ce a fost cumpărat de la Juventus în schimbul a opt milioane de euro.
Internazionale Milano l-a cumpărat pe „Briliant“ de la Dinamo în decembrie 1999, cu 1,2 milioane de euro, jucătorul român evoluând în tricoul „nerazzurrilor“ doar în zece meciuri din Serie A, fără să înscrie. Mutu a plecat apoi tot la o echipă din Serie A, Hellas Verona, unde a reuşit 17 goluri în 62 de partide, fiind apoi cumpărat pentru zece milioane de euro de AC Parma. La noua sa echipă, a înscris 18 goluri în 31 de meciuri, iar în sezonul 2003/2004 a fost cumpărat pentru 15,8 milioane de lire sterline de Chelsea Londra. În primele patru meciuri, a marcat de trei ori, iar în septembrie 2004 a primit o suspendare de şapte luni pentru dopaj. În ianuarie 2005, Mutu a semnat pe cinci ani cu Juventus, iar în iulie 2006 s-a înţeles cu actuala sa echipă, Fiorentina, la care are contract până în 2012.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS