5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMutu, aproape de un transfer la AC Milan

Mutu, aproape de un transfer la AC Milan

Ziariştii italieni au informat că impresarul „Briliantului“, Alessandro Moggi, s-a întâlnit cu diriguitorii clubului din Milano şi a tratat cu aceştia trecerea internaţionalului român de la AC Fiorentina la formaţia antrenată de Carlo Ancelotti.

Conform presei italiene, impresarul atacantului Adrian Mutu (foto), Alessandro Moggi, s-a întâlnit cu oficialii grupării AC Milan şi a tratat cu aceştia trecerea internaţionalului român de la AC Fiorentina la formaţia antrenată de Carlo Ancelotti. Impresarul românului a avut o întrevedere cu Adriano Galliani şi Ariedo Braida, vicepreşedintele şi, respectiv, directorul sportiv al grupării milaneze.
Mutu nu mai este la prima tinereţe, având aproape 30 de ani, iar un transfer la AC Milan i-ar da posibilitatea să prindă un ultim contract important, Fiorentina neputându-i asigura unul la fel de avantajos precum clubul patronat de Berlusconi. Ziariştii italieni susţin că relaţiile dintre Fiorentina şi Milan sunt foarte bune după ce în vară milanezii l-au cedat pe atacantul Alberto Gilardino pentru doar 15 milioane de euro. În primă fază, s-a crezut că preţul scăzut al lui Gilardino reprezintă şi o promisiune a clubului Fiorentina de a-l ceda la Milan pe portarul francez Sebastien Frey, dar se pare că totul îl are în prim-plan pe Mutu.

Mutu este dependent de Prandelli

Adrian Mutu nu pare însă să se gândească la un transfer, el dorind, cel puţin declarativ, să-şi încheie cariera la AC Fiorentina. Într-un interviu acordat revistei oficiale a UEFA Champions League, „Briliantul“ a spus că speră să realizeze la gruparea din Florenţa tot ce a reuşit la acest club şi fostul internaţional argentinian Gabriel Batistuta.
„La Fiorentina sper să fac ceea ce a realizat şi Batistuta, care a fost un mare campion“, a precizat internaţionalul român.
Atacantul a spus că evoluţiile sale de când a sosit la formaţia din Florenţa s-au îmbunătăţit foarte mult din primul an până în prezent şi că a acumulat maturitate în joc. Mutu a adăugat că principalul motiv care l-a determinat să părăsească în vara anului 2006 gruparea Juventus Torino, pentru a veni la AC Fiorentina, a fost dorinţa sa de a lucra din nou cu tehnicianul Cesare Prandelli, antrenorul care îl pregătise şi în perioada când a evoluat la Parma.
„N-am plecat de la Juventus din cauza scandalului Calciopoli, ci pentru că am vrut să lucrez din nou cu Cesare Prandelli, un om care mă făcea să mă simt în siguranţă. Mă ajuta să am o continuitate în joc. La Parma am avut o relaţie excelentă din momentul în care ne-am cunoscut şi, după ce am plecat de acolo, amândoi am sperat să mai avem ocazia de a lucra împreună. Eu m-am înţeles bine cu majoritatea antrenorilor: Lippi, Ranieri, Capello. Excepţie a făcut Mourinho, pur şi simplu nu ne potriveam. Era imposibil să ne înţelegem pentru că şi el era arogant, şi eu. Pentru mine, Prandelli este numărul unu“, a spus internaţionalul român. Mutu este la clubul din Florenţa din iunie 2006, fiind transferat de la Juventus Torino contra sumei de opt milioane de euro. Atacantul român a marcat până în prezent 41 de goluri în cele 77 de partide jucate pentru AC Fiorentina.

Două nominalizări la Oscar pentru „Briliant“

La începutul acestei săptămâni, Adrian Mutu a fost nominalizat, de Asociaţia Fotbaliştilor din Italia (AIC), la titlul de cel mai bun fotbalist din Serie A în anul 2008 şi la trofeul de cel mai bun stranier. Gala Oscarurilor fotbalului italian va avea loc pe 19 ianuarie 2009, la Auditorium din Milano. Nominalizările au fost făcute prin intermediul voturilor primite de fotbalişti de la toţi jucătorii din prima ligă italiană.
Nominalizările la cele opt categorii pentru Oscarurile fotbalului italian sunt următoarele: cel mai bun antrenor: Carlo Ancelotti (AC Milan), Cesare Prandelli (AC Fiorentina), Luciano Spalletti (AS Roma); cel mai bun arbitru: Emidio Morganti, Roberto Rosetti, Massimiliano Saccani; cel mai bun portar: Gianluigi Buffon (Juventus Torino), Sebastien Frey (AC Fiorentina), Julio Cesar (Internazionale Milano); cel mai bun tânăr jucător: Mario Balotelli (Internazionale Milano), Sebastian Giovinco (Juventus Torino), Marek Hamsik (SSC Napoli); cel mai bun fundaş: Giorgio Chiellini (Juventus Torino), Philippe Mexes (AS Roma), Alessandro Nesta (AC Milan); cel mai bun fotbalist italian: Alessandro Del Piero (Juventus Torino), Daniele De Rossi (AS Roma), Andrea Pirlo (AC Milan); cel mai bun stranier: Zlatan Ibrahimovici (Internazionale Milano); Ricardo Kaka (AC Milan); Adrian Mutu (AC Fiorentina). Cel mai bun fotbalist din Serie A se va alege dintre cei şase jucători nominalizaţi la titlurile de cel mai bun italian, respectiv stranier.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU