18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAleea Ana Brânză, la Liceul Sportiv din Craiova

Aleea Ana Brânză, la Liceul Sportiv din Craiova

Chiar dacă este originară din Bucureşti, spadasina Ana Maria Brânză, proaspătă vicecampioană olimpică la Beijing, se consideră craioveancă prin adopţie. Ea a plecat de la o vârstă fragedă de acasă şi a venit la Craiova să facă scrimă. Antrenorul Dan Podeanu, colegele de la lot, dar şi colectivul Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“ i-au rămas la inimă.
Pentru a cinsti performanţa remarcabilă a fostei eleve, conducătorii de la Liceul Sportiv din Craiova au făcut un gest simbolic. Au numit aleea care duce spre sala de scrimă „Ana Maria Brânză“. Dovadă este o plăcuţă pusă pe una dintre clădirile din şcoala care se învecinează cu sala.
La aflarea veştii că aleea pe care trecea zilnic la antrenamente îi poartă numele, Ana a fost impresionată.
„Acest gest simbolic făcut de domnul director de la Trişcu, Dănuţ Anghel, înseamnă foarte mult pentru mine, în condiţiile în care în Bucureşti, oraşul în care m-am născut, nu am primit nici măcar strângeri calde de mână. Craiova este singurul oraş în care medalia mea a fost apreciată. Mă bucur enorm că în perioada petrecută acolo, care nu a fost scurtă, am lăsat o amprentă. M-am ataşat de oamenii din Craiova. Fără antrenorul meu, Dan Podeanu, fără colegele mele eu nu aş fi ajuns aici“, a spus Ana.
Dănuţ Anghel, directorul LPS „Petrache Trişcu“, a declarat ieri: „Eu am făcut propunerea, apoi consiliul profesoral a fost de acord. Ana Brânză este eleva care a obţinut pentru liceul nostru cea mai importantă performanţă. Era firesc, din partea noastră, să-i recunoaştem meritele. Această alee nu înseamnă mult, mai ales pentru tinerii spadasini. I-am ambiţionat când le-am povestit ce înseamnă această medalie cucerită de Ana Maria. Erau încântaţi că o fostă colegă de-a lor a obţinut argintul olimpic“.

Dacă ia aur la Londra, dă numele sălii

Anghel a lansat o provocare pentru eleva lui Dan Podeanu: „I-am zis că, dacă iese campioană olimpică în 2012 la Londra, voi pune numele ei la sala de scrimă“. Ana a răspuns: „Sper ca eu sau, de ce nu, colegele mele de la lot, din Craiova, să ia aurul olimpic în 2012 şi să-i dăm un nume sălii“.
Spadasina legitimată la Steaua Bucureşti se va muta în Capitală, dar va veni des la Craiova, la reunirea lotului naţional de spadă. Ana şi-a reluat pregătirea de scurt timp, iar după Campionatul Naţional, unde a ocupat locul doi, a mai luat o scurtă pauză. Vicecampioana olimpică va începe anul 2009 în forţă, urmând să participe, în luna ianuarie, la un important Grand-Prix la Budapesta (Ungaria).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS