16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBalaci îi aruncă batista lui Trică

Balaci îi aruncă batista lui Trică

După victoria obţinută în faţa „rechinilor“, oltenilor le-a crescut moralul şi au anunţat că merg să bată pe CFR Cluj în etapa viitoare. „Vom merge să jucăm la victorie în faţa campioanei. Trebuie să ne facem jocul nostru. Nu ne e frică de nimeni“, a spus Napoli.
Apoi a venit rândul managerului general, Ilie Balaci, să trimită o săgeată spre CFR, acolo unde joacă ginerele său, Eugen Trică. „Dacă aveam un dram de noroc, puteam marca 10-12 goluri Farului. Lipsa de experienţă a copiilor a fost de vină la golurile primite şi la nenumăratele ratări. Cred că a sosit timpul ca Universitatea să bată una dintre marile puteri ale fotbalului românesc. Vreau ca, după meciul nostru de la Cluj, Trică să plângă şi eu să râd“, a spus Ilie Balaci.
Adrian Mititelu, patronul Universităţii, speră într-un rezultat bun la Cluj, dar a anunţat că nu mai doreşte să aibă parte de meciuri nebune precum cel cu Farul. „Prefer să avem două-trei ocazii pe meci şi să câştigăm cu 1-0, pentru că altfel, în ritmul ăsta, o să fac infarct. Au fost ratări prea mari şi prea multe. Ce s-a întâmplat în acest meci e o premieră pentru mine“, a declarat Mititelu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU