22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportNapoli îşi face planurile fără Andrei Ionescu

Napoli îşi face planurile fără Andrei Ionescu

Antrenorul Nicolo Napoli a tras un semnal de alarmă, avertizând că jocul cu Farul va fi disputat. „Va fi un meci greu cu Farul, dar trebuie să-l câştigăm. Avem nevoie de puncte pentru că, după aceea, vom merge la Cluj şi vom avea o partidă şi mai dificilă. Important este însă să ne concentrăm asupra meciului de mâine şi să scoatem un rezultat bun, adică o victorie“, a declarat Napoli.
Italianul a anunţat că va stabili primul unsprezece abia după ce va mai viziona o casetă cu unul dintre meciurile echipei Farul. „Încă am dubii în privinţa a doi jucători. Voi vedea astăzi un joc al Farului, după care mă voi decide şi îi voi alege pe cei 11 care vor evolua mâine încă din primul minut“, a dezvăluit Napoli.
În ceea ce priveşte săgeţile venite din partea oficialilor constănţeni, tehnicianul Ştiinţei nu a vrut să intre în polemică, dar a precizat: „Fiecare antrenor crede că are jucători mai buni, e normal ca el să spună acest lucru. Nu ne e teamă de nici unul dintre fotbaliştii Farului, noi doar îi respectăm şi ne gândim la jocul nostru“.

„Micul Balaci“ revine acasă

Pe lângă meciul cu Farul, antrenorul Ştiinţei a discutat ieri şi subiectul Andrei Ionescu, fotbalist care este învoit până pe 15 august să-şi caute echipă în Olanda. „Andrei Ionescu are termen până pe 15 august să-şi găsească echipă. El nu mai intră în planurile mele pentru acest sezon“, a anunţat antrenorul Nicolo Napoli.
Ionescu a dat probe la una dintre formaţiile de top din Ţara Lalelelor, dar are şanse mici să rămână acolo, din cauza preţului prea mare cerut de Adrian Mititelu, care vrea două milioane de euro pentru a-i da drumul jucătorului. Acesta din urmă va reveni în Bănie, însă, după anunţul lui Nicolo Napoli, este clar că va ajunge direct la „satelit“, urmând să joace în Liga a IV-a în acest sezon, dacă nu cumva va fi împrumutat la altă grupare din România.
Andrei Ionescu, de 20 de ani, evoluează la Universitatea Craiova din anul 2005 şi mai are contract cu formaţia olteană până în 2012, dar poate părăsi Ştiinţa în 2010, conform legilor internaţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII