Unica performanţă a Gloriei Bistriţa este câştigarea Cupei României din 1994, în detrimentul Ştiinţei, finală controversată şi în prezent. Antrenorul Bondrea a făcut ieri unele dezvăluiri, în premieră, despre acel meci cu cântec.
Finala Cupei României din 1994 s-a jucat între două echipe din provincie, Universitatea Craiova vs. Gloria Bistriţa. A câştigat formaţia lui Tata Jean, cu 1-0, gol marcat de Ilea, în minutul 26. Surpriza bistriţeană s-a petrecut în Regie, chiar în ajunul Paştelui, pe 30 aprilie 1994, cu aproape 7.000 de spectatori în tribune, majoritatea fiind suporteri ai Ştiinţei. Gloria, care era doar la finalul celui de-al patrulea an al său în primul eşalon, a încheiat campionatul pe locul şapte, în timp ce Universitatea s-a luptat la vârf, clasându-se pe doi, iar Gică Craioveanu a ieşit golgheterul campionatului (21 de goluri). Bistriţenii l-au avut antrenor pe Constantin Cîrstea, iar oltenii, pe Marian Bondrea. Tehnicianul craiovean a folosit formaţia: Arcanu – Mogoşanu, Biţă, Sburlea, R. Ganea (’78, N. Zamfir) – S. Cristescu (’35, Călin), Papură, Stîngă, Vasc – Gane, Craioveanu. După meci, au fost mai multe zvonuri despre această finală, nici unul dovedit în timp, dar Marian Bondrea a fost demis.
Craioveanu susţine că au jucat finala epuizaţi fizic
Peste ani, Gică Craioveanu a spus: „Un meci fără explicaţii… Cred că a greşit şi conducerea clubului nostru. Nu trebuia să accepte ca finala să se joace în Regie. Se ştia că Gloria este o echipă care se închide bine… S-a mai întâmplat o chestie care ne-a depăşit pe noi, jucătorii: am evoluat în campionat miercuri, iar joi şi vineri am efectuat antrenamente tari, preponderent fizice. Am ajuns la finală, în ajunul Paştelui, epuizaţi! Nu ştiu dacă a greşit antrenorul Bondrea sau noi. Eu cred că toţi am greşit în acea finală“ (din volumul „Fenomenul Universitatea `91“).
Chestionat asupra acestui subiect, antrenorul Marian Bondrea a afirmat: „N-aş mai vorbi nimic despre acel meci. Dacă spun adevărul, pe mulţi voi supăra. Eu am fost sacrificat după acea finală, dar nu am avut nici o vină. Pur şi simplu, am fost vânat pentru a fi schimbat! Informaţia că aş fi greşit în ceea ce priveşte pregătirea finalei este o gogomănie. Între 13 şi 24 aprilie 1994, s-a întrerupt campionatul, iar eu am solicitat să merg cu echipa într-un stagiu la munte, pentru o săptămână, pentru a pregăti finala Cupei din 30 aprilie, campionatul fiind ca şi încheiat pentru noi. Indiferent de rezultatele din ultimele două etape (din 24 şi 27 aprilie – n.r.), tot pe locul doi ne clasam, după Steaua. Eu voiam cu orice preţ să câştig Cupa României. O obţinusem pe cea din 1993, voiam să fiu câştigătorul a două cupe consecutiv cu Universitatea, performanţă pe care nu a atins-o nici un antrenor al Craiovei. Pe atunci eram în topul tehnicienilor români, selecţioner la echipa olimpică, adică eram avid după performanţă. Ce s-a întâmplat? La rugămintea mea de a urca la munte, jucătorii, prin vocea căpitanului Gică Craioveanu, au insistat să rămânem în Craiova. Aveau şi acordul tacit al conducerii, aşa că am rămas. Premergător finalei, am efectuat antrenamente normale, nici vorbă că ar fi fost «tari». În ultima etapă de campionat, desfăşurată cu trei zile înainte de finala Cupei, fotbaliştii au jucat ca în… vacanţă, fără să se forţeze, fără să-i intereseze rezultatul, Craiova – Farul 1-2“.
Bondrea: Am fost sacrificat pe nedrept după finală
Despre atmosfera finalei din 1994, Bondrea a făcut ieri câteva dezvăluiri în premieră. „Dacă tot aţi deschis acest dosar, ar trebui să investigaţi ce s-a petrecut înainte de meci, în vestiar. Jucam, deci, o finală de cupă, iar unii jucători probau în vestiar haine de piele aduse de un impresar?! Totodată, un reprezentant din conducerea clubului Universitatea le-a spus jucătorilor cam aşa: „Dacă jucaţi frumos, indiferent de rezultat, aveţi primă de joc“. Cam aşa s-a «jucat» acea finală, iar eu am căzut ţap ispăşitor, am fost sacrificat. În acel campionat am fost, poate, incomod. A fost campionatul în care am bătut pe Dinamo la Craiova şi în «Ştefan cel Mare», iar cu Steaua am obţinut trei puncte din patru posibile (atunci se acordau două puncte pentru victorie – n.r.), adică i-am bătut pe stelişti la Craiova şi am făcut 1-1 în Bucureşti. Probabil că pentru aceste rezultate am fost demis! De altfel, în acel campionat mi s-a mai întâmplat o ciudăţenie: după meciul Ştiinţei cu Oţelul Galaţi, am fost suspendat vreo nouă luni la insistenţele clubului la care eram angajat, cel puţin, aşa mi-a spus un om din federaţie, Valentin Alexandru!“.
