14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportŞtiinţa are nevoie de fotbalişti

Ştiinţa are nevoie de fotbalişti

Craioveanu îi transmite lui Mititelu că trebuie să cumpere doi-trei jucători de valoare, dacă vrea să se bată la titlu.

Aflat în România, fostul jucător al Ştiinţei, Gică Craioveanu, a declarat ieri că echipa din Bănie are nevoie de întăriri pentru a spera că va obţine o performanţă majoră în viitorul apropiat. „Mititelu trebuie să aibă grijă de jucătorii importanţi pe care-i are în echipă, să nu-i vândă acum şi apoi, când regulamentul FIFA îi va permite, să aducă alţi doi-trei fotbalişti de talie europeană, pentru a încerca să lupte la titlu, deoarece la Craiova lumea este obişnuită să vadă echipa luptând pentru un obiectiv măreţ“, a fost sfatul lui Craioveanu către finanţatorul grupării oltene.
Gică a recunoscut că şi-ar dori ca într-o zi să facă parte din nou din clubul alb-albastru, dar, deocamdată, preferă să rămână pe pământ iberic. „Nici o echipă din lume nu e mai frumoasă decât Universitatea Craiova. Dacă aş fi revenit în ţară, mi-ar fi plăcut să o fac la Craiova, echipa unde am jucat atâţia ani şi căreia îi sunt dator, dar, deocamdată, e aşa de frumos în Spania şi atâta linişte, încât prefer să stau acolo“, a mai spus fostul golgheter al Ştiinţei.

Nu dăm gol

Până să facă transferurile dorite de Craioveanu, dar şi de suporterii olteni, Universitatea trebuie să se descurce cum poate. Echipa se află în turneu în Olanda şi miercuri seară a susţinut penultimul amical, terminând la egalitate, scor 0-0, partida contra croaţilor de la Slaven Belupo. Antrenorul Nicolo Napoli a început meciul cu: Bornescu – Dănănae, V. Găman, Mitchell, Rose – Wobay, D. Stoica, Dilevski, Gângioveanu – Baird, Dina. Pe parcursul întâlnirii, au mai intrat: Bărboianu, Stoianof, Prepeliţă, Firţulescu, M. Costea, Crăciun, Ologu şi Gogoşoiu.
Meciul nu a fost spectaculos, ocaziile la poartă fiind destul de puţine. Faţă de precedentele două întâlniri, cu Metalug Doneţk şi Top Oss, când au încasat câte două goluri, oltenii au reuşit să se mobilizeze în defensivă, păstrând imaculată poarta lui Bornescu. În schimb, în ofensivă a fost din nou secetă, absenţa golgheterului Florin Costea resimţindu-se din plin. Universitatea va susţine astăzi ultimul amical din Olanda, urmând să întâlnească formaţia Hapoel Kayrat (Israel – Liga I).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII