24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFIFA îi ţine partea lui Andrei Ionescu

FIFA îi ţine partea lui Andrei Ionescu

Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, consideră că jucătorii nu mai trebuie să semneze contracte pe termen lung, pentru că sunt trataţi de cluburi ca nişte „sclavi“. „Cel mai important lucru este ca jucătorul să fie protejat. Dacă el vrea să plece în altă parte, atunci se poate găsi o soluţie. Dacă rămâne la un club unde nu se mai simte bine, acest lucru nu este bun pentru nici una dintre părţi. În fotbal există prea multă sclavie modernă. Vrem să intervenim în astfel de cazuri. Reacţia la Legea Bosman a fost semnarea de contracte pe termen lung, pentru ca fotbaliştii să fie păstraţi. Dacă jucătorul vrea să plece, există o singură soluţie: să-şi plătească restul contractului“, a explicat Blatter. Oficialul FIFA ia apărarea jucătorilor care ajung în dizgraţia clubului, aşa cum este şi cazul lui Andrei Ionescu de la Universitatea Craiova, doar pentru că nu vor să îmbătrânească la o echipă. După cum se ştie, „Micul Balaci“ a fost exclus din lot, deşi avea contract până în 2012 şi, conform legilor actuale, cel puţin până în 2010 nu putea părăsi Universitatea. Ionescu a fost invitat să semnez o nouă înţelegere, dar a refuzat, motiv pentru care finanţatorul Ştiinţei, Adrian Mititelu, l-a dat afară şi l-a trimis să-şi caute echipă, cerând două milioane de euro pe el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII