5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportWobay se lasă aşteptat

Wobay se lasă aşteptat

Africanul de la Universitatea urma să sosească aseară în România ca să-şi ia viză de Olanda, pentru ca astăzi să poată decola spre Amsterdam.

Telenovela Julius Wobay nu s-a încheiat, revenirea africanului alături de alb-albaştri dând naştere unor speculaţii. S-a spus chiar că leonezul ar fi tentat să părăsească Ştiinţa, însă oficialii olteni n-au dat niciodată de înţeles că ar fi de acord cu vânzarea lui Julius, în condiţiile în care gruparea din Bănie are interdicţie la transferuri. Ştirea a fost negată şi de bunul prieten al lui Wobay, Jeremie Njock, acesta din urmă susţinând că fotbalistul din Sierra Leone şi-a luat doar câteva zile de vacanţă în plus după ce a participat la preliminariile Cupei Africii pe Naţiuni. Iniţial s-a spus că Julius Wobay va ajunge în Germania, la începutul stagiului de pregătire din străinătate. Apoi, finanţatorul Ştiinţei, Adrian Mititelu, a anunţat că a vorbit cu Wobay, care trebuia să ajungă ieri alături de ceilalţi alb-albaştri, aflaţi deja în Olanda. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar momentul reîntâlnirii dintre african şi juveţi s-a amânat, existând şi o explicaţie. Pentru a-l putea trimite pe leonez în „Ţara Lalelelor“ conducătorii clubului craiovean trebuie să-i obţină jucătorului viza.
Julius Wobay urma să sosească aseară în România, pe Aeroportul Otopeni, iar astăzi să i se aplice viza de intrare în Olanda pentru a putea decola spre Amsterdam. Dacă nimic neprevăzut nu va interveni în această poveste, Julius se va putea pregăti de mâine sub comanda lui Nicolo Napoli. Rămâne de văzut dacă tehnicianul italian îl va folosi pe Wobay în amicalul cu Metalurg Doneţk, programat sâmbătă. În ultima ediţie a campionatului Ucrainei, Metalurg s-a clasat pe locul 12 din 16 echipe. Conform programului anunţat iniţial, Universitatea va mai susţine în Olanda alte trei partide de verificare, cu Top Oss (Olanda, Liga a II-a), Slaven Belupo (vicecampioana Croaţiei) şi Hapoel Kayrat (Israel, Liga I).

Solomon îl cheamă pe Mititelu la negocieri

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a anunţat ieri că nu dă bani Universităţii Craiova, dar că este gata să concesioneze stadionul „Ion Oblemenco“ pe o perioadă mai lungă de timp, având în vedere investiţiile făcute de Adrian Mititelu. Totul pentru ca relaţia dintre primarul Băniei şi clubul Universitatea să se detensioneze.
„Deşi nu pot oferi bani pentru că Universitatea este o echipă privată, voi vedea ce putem face la stadion. O să vorbim de concesionarea stadionului «Ion Oblemenco». S-a vorbit în ultima vreme că nu vreau să ajut echipa şi că îi doresc răul. Nimic mai fals. Nu vreau să mă mai cert cu nimeni pentru că nu mai e timp. O să avem o relaţie perfectă. Mai mult, o să chemăm oameni din conducerea Universităţii la negocieri pentru a ne anunţa pe ce termen doresc să concesioneze stadionul. Sunt de acord cu concesionarea arenei pe termen lung deoarece s-au făcut multe investiţii acolo“, a anunţat Solomon. Negocierile se vor purta în această lună, cel mai probabil la revenirea lui Adrian Mititelu din Olanda.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII