13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSerie A este pe gustul lui Dică

Serie A este pe gustul lui Dică

Mijlocaşul român, care a fost prezentat aseară la noua sa formaţie, Calcio Catania, susţine că va face faţă cu brio campionatului italian.

Mijlocaşul Nicolae Dică, transferat sâmbătă de la Steaua la Catania în schimbul a două milioane de dolari, a plecat ieri în Italia. Jucătorul român urma să fie prezentat aseară la noua sa formaţie, cu care a semnat un contract pe patru ani.
Nicolae Dică a spus ieri, înainte de a pleca spre Catania, că nu are emoţii şi consideră că va face faţă campionatului italian, mai ales că va fi antrenat de Walter Zenga, tehnician cu care a lucrat şi la Steaua.
„Nu am emoţii. Catania este un oraş foarte frumos şi va fi bine. Walter Zenga nu se află acum acolo, este în vacanţă. O să îmi fie mai uşor, pentru că am lucrat cu el şi mă va ajuta foarte mult să mă adaptez cât mai repede. Mi-am dorit să ajung într-un campionat puternic şi mă bucur că am reuşit. Niciodată nu e târziu. Nu am nici o clauză care să-mi permită să plec dacă echipa va retrograda“, a spus Dică.
Fostul jucător al Stelei a afirmat că transferul la o echipă din Serie A reprezintă pentru el o nouă provocare.
„Campionatul italian este pe gustul meu. Am vorbit cu câţiva băieţi din Serie A şi mi-au spus că pot face faţă. Îmi doresc să joc cât mai bine. Am mai evoluat împotriva unor echipe italiene, am făcut-o bine, şi cred că voi reuşi să mă adaptez. E bine că jucătorii români ajung într-un campionat bun ca acesta şi sper să mai vină şi alţii. La Steaua mă obişnuisem cu Liga Campionilor, a trecut, acum e o nouă provocare“, a precizat Dică.

Calcio Catania mai vrea jucători români

Oficialii clubului Calcio Catania sunt conştienţi că, pentru a nu retrograda din Serie A, trebuie să fortifice lotul pregătit de Walter Zenga. Profitând de faptul că tehnicianul italian a activat o perioadă destul de mare în Liga 1, cunoscând foarte bine jucătorii români, diriguitorii grupării din Catania s-au orientat spre piaţa de jucători din ţara noastră.
După ce l-au achiziţionat pe Dică, sicilienii au încercat să-l transfere şi pe fundaşul dreapta al Rapidului, Cristi Săpunaru, însă au renunţat la această variantă din cauza sumei enorme cerute de oficialii giuleşteni, cinci milioane de euro. În aceste condiţii, italienii şi-au îndreptat atenţia către alt fundaş dreapta român, Cosmin Contra, care este jucător liber după ce şi-a încheiat contractul cu Getafe. Contra a fost recomandat oficialilor de la Catania de impresarii Ioan şi Victor Becali, cei care au mediat transferul lui Dică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU