15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNapoli improvizează

Napoli improvizează

După ce în primul test au trecut cu 6-0 de amatorii de la ASZV Aalten, alb-albaştrii au învins şi în al doilea meci de verificare din Germania, 7-1 cu selecţionata turcilor care activează în ligile inferioare din Olanda. Golurile Universităţii au fost marcate de Stoianof, Firţulescu (2), Gângioveanu (2), Dina şi M. Costea. Antrenorul Nicolo Napoli a rulat toţi jucătorii valizi în timpul partidei de luni seară. Baird, Fl. Costea, I. Popescu şi Ologu au lipsit din cauza unor probleme medicale, în timp ce Wobay nu ajunsese încă în Germania.
Absenţele lui Wobay, Baird şi Fl. Costea, jucători care probabil vor alcătui tridentul ofensiv al Ştiinţei în debutul sezonului viitor, i-au permis tehnicianului italian să experimenteze în atac, acolo unde în primul meci au fost trimişi Dina, Gângioveanu, M. Costea. La meciul cu amatorii turci, Napoli l-a trimis în teren încă din primul minut pe Gângioveanu, lângă acesta făcându-şi loc Firţulescu şi Stoianof.
Echipa de start a Universităţii la meciul cu Turks Selections a arătat astfel: Bornescu – Dănănae, Găman, Mitchell, Rose – Prepeliţă, D. Stoica, Dilevski – Firţulescu, Gângioveanu, Stoianof. Antrenorul Ştiinţei a păstrat în ambele partide aceeaşi linie mediană, alcătuită din Prepeliţă, Dilevski şi D. Stoica, ultimul evoluând ca mijlocaş la închidere. De asemenea, au rămas pe poziţii cei doi fundaşi centrali, V. Găman şi Mitchell, în schimb, fundaşii laterali de la meciul cu Aalten, Bărboianu şi Buşu, au fost înlocuiţi cu Dănănae şi Rose, titularii din partidele campionatului trecut.

Italianul, la primele concluzii

Craiovenii au încheiat stagiul de pregătire din Germania, iar ieri au plecat la Amsterdam, acolo unde vor sta două zile. De mâine, tabăra alb-albastră se va muta în Olanda, la Hoenderloo. Antrenorul Nicolo Napoli a tras primele concluzii ale acestei perioade de pregătire.
„Am încheiat acest stagiu cu un meci care a fost un antrenament reuşit. Sunt mulţumit de cum s-a prezentat echipa, atât în acest meci cât şi în precedentul, chiar dacă am întâlnit un adversar inferior. Mă bucur că jucătorii mei au răspuns bine la tot ce le-am cerut. Îmi place că am înscris mult, am observat că tinerii sunt mai obosiţi decât vârstnicii, însă în Olanda sper să îşi revină, mai ales că va fi un cantonament mai uşor din acest punct de vedere“, a comentat Nicolo Napoli.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS