22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMansour, coleg cu Ciucă

Mansour, coleg cu Ciucă

Atacantul senegalez Gueye Mansour s-a transferat de la Poli Timişoara la Gloria Bistriţa, unde va fi coleg cu foştii jucători ai Ştiinţei, Mădălin Ciucă şi Gabriel Velcovici. Fotbalistul african a semnat un contract pe cinci ani cu gruparea ardeleană şi va fi deţinut în coproprietate de cele două cluburi. Înainte de a ajunge la Bistriţa, Mansour, în jurul căruia s-a creat deja o adevărată telenovelă, a fost foarte aproape de un transfer la FC Vaslui.
Jucătorul s-a aflat în ultimele luni în conflict cu Poli Timişoara, după ce în iarnă a refuzat să meargă la Dinamo, deşi în primă fază semnase acordul de transfer pentru suma de 500.000 de euro. În urma acestui scandal, conducerea clubului bănăţean a anunţat că îl va suspenda pe Mansour, iar acesta, ca răspuns, a refuzat să se mai prezinte la antrenamentele echipei şi a plecat în Franţa, unde a dat probe de joc la mai multe formaţii, printre care Toulouse şi PSG, însă nu a impresionat. În urmă cu câteva săptămâni, Mansour a ajuns la o înţelegere cu Poli pentru a reveni la Timişoara, dar s-a prezentat la reunirea lotului cu trei zile întârziere, lucru care l-a făcut pe antrenorul Dusan Uhrin Jr. să renunţe la serviciile sale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS