14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportElveţienii îl desfiinţează pe arbitrul finalei Euro 2008

Elveţienii îl desfiinţează pe arbitrul finalei Euro 2008

Presa elveţiană a criticat aspru decizia UEFA de a-l desemna pe arbitrul italian Roberto Rosetti să conducă finala Euro 2008. Jurnaliştii din „Ţara cantoanelor“ susţin că elveţianul Massimo Busacca merita această onoare, mai ales că Rosetti nu s-a descurcat prea bine în meciurile pe care le-a arbitrat la acest turneu final.
UEFA a recunoscut că membrii comisiei care au stabilit brigăzile ce vor conduce semifinalele şi finala Euro 2008 au avut nevoie de discuţii prelungite pentru desemnarea acestora. Purtătorul de cuvânt al forului fotbalistic european a precizat însă că oficialii comisiei au luat în considerare numai prestaţia arbitrilor din timpul turneului, nefiind influenţaţi de alţi factori.

Le Matin: Nu a contat competenţa arbitrilor

Cotidianul francofon Le Matin a scris că explicaţiile UEFA în privinţa desemnării arbitrilor pentru ultimele două acte ale Euro 2008 sunt „praf în ochi“.
„Este un scandal similar cu cel din deschiderea turneului, când domnul Rosetti a refuzat un penalti flagrant elveţienilor pentru un henţ comis de Ujfalusi“, a scris Le Matin.
Sursa citată a adăugat că desemnarea lui Rosetti pentru finala Campionatului European, în detrimentul elveţianului Massimo Busacca, este „o decizie geopolitică şi de prietenie, independentă de competenţele candidaţilor“.

Blick: Numirea lui Rosetti este un superscandal

În opinia cotidianului Blick, „numirea lui Rosetti nu este un scandal, ci un superscandal“, jurnaliştii acestui ziar susţinând că arbitrul italian a avut o prestaţie „dezastruoasă“ în meciurile Elveţia – Cehia (0-1) şi Grecia – Rusia (0-1). Jurnalul elveţian a informat că fostul arbitru italian Pierluigi Collina a avut un rol important în desemnarea brigăzii care va conduce finala.
La rândul său, publicaţia 24Heures a apreciat că „elveţianul Busacca era un candidat serios pentru finală, dar trebuie să se mulţumească doar cu arbitrarea semifinalei dintre Germania şi Turcia“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS