Olanda - Rusia 1-3
(după prelungiri)
Stadion: „St. Jakob-Park“, Basel, spectatori: 42.000.
Au marcat: Van Nistelrooy ’86 / Pavliucenko ’56, Torbinski ‘112, Arşavin ‘116
Olanda: Van der Sar - Boulahrouz (Heitinga ’54), Ooijer, Mathijsen, Van Bronckhorst - De Jong, Engelaar (Afellay ’62) - Kuyt (Van Persie ’46), Van der Vaart, Sneijder - Van Nistelrooy. Antrenor: Marco van Basten
Rusia: Akinfeev - Aniukov, Ignaşevici, Kolodin, Jirkov - Semak - Zirianov, Semşov (Bilialetdinov ’69) , Saenko (Torbinski ’81) - Pavliucenko (Sicev ‘115), Arşavin. Antrenor: Guus Hiddink.
Cartonaşe galbene: Boulahrouz, Van Persie, Van der Vaart / Kolodin, Jirkov, Torbinski.
Au arbitrat: Lubos Michel - Roman Slysko, Martin Balko (toţi din Slovacia).
După un debut nefericit la Euro 2008, 1-4 cu Spania, echipa lui Guus Hiddink a făcut un meci impresionant cu Olanda, pe care a depăşit-o la toate capitolele.
De la ruşi vine nu numai ploaia, ci şi fotbalul-spectacol. Esticii conduşi de pe bancă de Guus Hiddink au făcut o demonstraţie de fotbal în partida cu Olanda, pe care au învins-o cu 3-1, după prelungiri, în sferturile de finală ale Campionatului European. Batavii lui Van Basten parcă şi-au pierdut talentul în faţa Rusiei, iar faptul că portarul Van der Sar a fost cel mai bun om al lor în meciul de la Basel spune totul despre cum s-au desfăşurat ostilităţile pe teren. Olanda nu a mai semănat deloc cu echipa care învingea pe toată lumea la scor în „grupa morţii“, mulţi dintre jucători părând obosiţi şi lipsiţi de idei.
Prima repriză a aparţinut ruşilorOlanda a început în aceeaşi formulă ca şi la meciurile cu Italia şi Franţa, cu excepţia lui Robben, devenit indisponibil din cauza unei accidentări la inghinali. Printre titulari, surprinzător, şi-a făcut loc şi Khalid Boulahrouz, a cărui fiică, născută în ziua meciului cu România, a decedat, acest fapt fiind amintit de colegii săi cu banderolele negre, pe care le-au purtat pe braţ. Rusia a început în forţă partida de pe „St. Jakob Park“, iar Yuri Zhirkov l-a constrâns pe Edwin Van der Sar să se întindă serios pentru a respinge şutul său din lovitură liberă. La faza următoare, Pavlyuchenko a reluat pe lângă poartă centrarea lui Igor Semshov. Olanda a fost periculoasă pentru prima dată la lovitura liberă executată de pe dreapta de Van der Vaart, Van Nistelrooy fiind la un pas să devieze mingea în poartă. După această fază, la poarta lui Akinfeev a început să iasă în evidenţă decarul ruşilor, Arşavin, care a fost luat de Hiddink la Euro 2008, chiar dacă în primele meciuri nu a avut drept de joc. Jucătorul lui Zenit Sankt Petersburg l-a pus la grea încercare pe Van der Sar, la capătul unei acţiuni personale. Au urmat două „bombe“ de la peste 30 de metri, expediate de fundaşul Denis Kolodin. În ciuda celor câteva ocazii ratate de ruşi, tabela a rămas imaculată după prima repriză.
Arşavin a făcut ce a vrutDupă pauză, Van Basten l-a introdus pe Robin van Persie, care, la câteva secunde de la reluare, a trimis puţin pe lângă poartă. La scurt timp a intrat şi John Heitinga, pentru a întări flancul drept. Chiar pe acea parte, Arşavin a reuşit să pătrundă şi să şuteze în forţă, la câţiva centimetri de bară. Inevitabilul s-a produs în minutul 57, când vârful Pavlyuchenko a reuşit să deschidă scorul, reluând din prima centrare perfectă a lui Semak de pe stânga. După gol, ruşii nu s-au retras cu tot efectivul în defensivă, cum s-ar fi aşteptat poate olandezii, ci au ţinut în permanenţă jucători în jumătatea adversă şi au continuat să creeze pericol la poarta lui Van der Sar. Van Basten a decis să rişte şi l-a introdus pe Ibrahim Afellay. Rusia a mai ratat două ocazii prin Anyukov şi Pavlyuchenko, dar ultimele minute au aparţinut olandezilor, care au şi reuşit să înscrie, prin Van Nistelrooy, în minutul 86, care a reluat la colţul scurt centrarea lui Sneijder şi a trimis astfel meciul în prelungiri.
Olandezii, depăşiţi fizic în prelungiriÎn cele două reprize suplimentare de 15 minute s-a jucat cu garda jos. Ruşii au fost însă mai periculoşi, pătrunderile lui Arşavin în mare viteză şi şutul expediat de Pavlyuchenko în bară (’96) creând panică la poarta lui Van der Sar. În minutul 11, Torbinski a punctat pentru 2-1 cu o reluare acrobatică din doi metri, în urma unei centrări a neobositului Arşavin. Paradoxal, la acest scor, tot Rusia a continuat să atace, iar Arşavin şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, cu un şut de pe dreapta, care a trecut printre picioarele lui Van der Sar. Rusia, care debutase la Euro 2008 cu o înfrângere categorică în faţa Spaniei, 1-4, a obţinut o calificare mai mult decât meritată în semifinale, iar Olanda, devenită pentru mulţi principala favorită a turneului, a dezamăgit.