6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportJuniorii de la Energia Rovinari, răsplătiţi

Juniorii de la Energia Rovinari, răsplătiţi

Clubul Energia Rovinari a răsplătit calificarea echipei de juniori republicani A la turneul de zonă cu 200 de lei de jucător, iar de astăzi fotbaliştii pregătiţi de Doru Mihuţ se află în cantonament la Tismana. Ambiţiile tehnicianului sunt mari, Mihuţ dorindu-şi o calificare la turneul final, el având la dispoziţie o generaţie talentată. „Ne propunem să ajungem la turneul final. Generaţia 1989 este valoroasă, mulţi dintre juniori fiind titulari de bază la Energia Rovinari, în Liga a III-a. Militaru, Dăianu, Chiriac şi Tătaru au evoluat ca titulari, iar în ultimele două etape, la Sânnicolau Mare şi cu Vulcan, s-a jucat cu juniorii republicani A. Trebuie să spunem că şi clubul Pandurii ne-a ajutat cu terenul şi vestiarele“, a declarat Doru Mihuţ.
Energia Rovinari va aborda turneul de zonă cu: Milici, Gheorghe – Mihulescu, Bidică (golgheter – 37 de goluri), Fărcăşanu, Ancuţelu, Chiriac, Militaru, Ecobici, Duţu, Gioacă, Tătaru, Dăianu, Marghidan, Popescu, Sanda, Crăete, Doldor, Nistorescu, Firiza, Bugă, Pasăre, I. Sârbu, A. Sârbu, Ţuţu şi Burlan. Turneul de zonă la juniori A va avea loc în perioada 5-8 iunie, la Bucureşti, Energia Rovinari fiind în grupă cu Şcoala de Fotbal „Marius Lăcătuş“, Oţelul Galaţi şi Poli Iaşi.
La juniori republicani B, Pandurii Târgu Jiu, antrenor Cristi Popescu, va merge la Bacău, în perioada 9-12 iunie, unde va întâlni FC Bacău, Inter Star Sibiu şi Oţelul Galaţi.
Grupa 1995 a clubului Pandurii Târgu Jiu a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Constanţa dotat cu „Cupa Hagi“, fiind învinsă de Gloria Bistriţa cu scorul de 2-0. Echipa pregătită de Constantin Andriucă, învingătoare la Turneul „Gheorghe Ola“ în urmă cu doi ani, a pătruns din nou printre cele mai bune formaţii din ţară la această categorie de vârstă. „Este o performanţă destul de mare să fii în primele opt echipe din România“, a declarat tehnicianul pandurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU