12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportŞarapova, noua lideră WTA

Şarapova, noua lideră WTA

Retragerea belgiencei Justine Henin a propulsat-o pe jucătoarea rusă pe primul loc în clasamentul mondial, poziţie pe care a mai ocupat-o de trei ori până acum.

Tenismana Maria Şarapova, ocupanta locului secund în urma Justinei Henin în ierarhia WTA, va deveni noul număr unu mondial în viitorul clasament, care va fi dat publicităţii luni şi în care nu va mai figura sportiva belgiană, retrasă din activitate. Henin, care a surprins întreaga lume când şi-a anunţat miercuri retragerea din activitate la 25 de ani, a fost numărul unu mondial timp de 117 săptămâni, perioadă în care a strâns 19,4 milioane de euro. Belgianca este pe locul doi în ierarhia jucătoarelor care au ocupat cel mai mult timp locul întâi în clasamentul WTA, după introducerea sistemului informatic în noiembrie 1975, însă performanţa sa este departe de cea a germancei Steffi Graf, lideră mondială timp de 377 de săptămâni.

 

Ilie Năstase crede că Henin stă prost cu „mansarda“

 

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, Ilie Năstase, a fost surprins când a aflat că Justine Henin se retrage din activitate. Năstase a comentat în termeni duri decizia jucătoarei belgiene, menţionând că actualul număr unu mondial nu a gândit prea limpede în momentul în care a luat hotărârea de a părăsi lumea „sportului alb“.

„S-a retras Henin? De ce? Dacă nu mai ai motivaţie când eşti numărul unu mondial înseamnă că este ceva în neregulă la cap. Îi lipseşte sigur ceva lui Henin… Să te retragi când eşti numărul unu mi se pare incredibil, dar e decizia ei“, a spus Năstase.

Jucătoarea belgiană Justine Henin, care a trecut la profesionişti pe 1 ianuarie 1999, are o carieră demnă de invidiat. A câştigat 41 de turnee la simplu, dintre care şapte de Mare Şlem (patru Roland-Garros, două US Open şi Openul Australiei), şi două la dublu.

 

Rusoaica îşi vede de treabă

 

Profitând de retragerea sportivei Justine Henin, Maria Şarapova va ocupa primul loc în clasamentul WTA pentru a patra oară în carieră, prima „încoronare“ fiind consemnată pe 22 august 2005. În prezent, frumoasa rusoaică de 21 de ani luptă pentru trofeul de la Roma, şansele de a câştiga turneul dotat cu premii totale în valoare de 1,34 milioane de dolari fiind foarte mari. Maria Şarapova a învins-o în optimile de finală, în două seturi, scor 6-4, 7-6 (3), pe daneza Caroline Wozniacki şi urmează să o întâlnească în faza sferturilor de finală pe elveţianca Patty Schnyder. Iată celelalte rezultate înregistrate în optimile de finală: Alizé Cornet – Svetlana Kuznetsova 6-2, 6-4; Jelena Jankovic – Maria Kirilenko 6-1, 6-1; Serena Williams – Sara Errani 6-4, 6-3; Anna Chakvetadze – Agnieszka Radwanska 6-4, 1-6, 6-1; Venus Williams – Vera Zvonareva 7-5, 6-2; Patty Schnyder – Marion Bartoli 4-6, 6-4, 7-6 (7); Tsvetana Pironkova – Victoria Azarenka 6-2, 1-0 (abandon). Programul sferturilor de finală: Tsvetana Pironkova – Anna Chakvetadze; Alize Cornet – Serena Williams; Venus Williams – Jelena Jankovic; Patty Schnyder – Maria Şarapova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU