14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportPrepeliţă vrea în UEFA

Prepeliţă vrea în UEFA

Mijlocaşul de un milion de euro al Ştiinţei este convins că în sezonul viitor echipa va prinde un loc în cupele europene.

După un tur mai puţin reuşit, în care şi-a trecut în cont şi un autogol (în meciul de acasă cu UTA, scor 0-1), Andrei Prepeliţă şi-a revenit în returul 2008, prin evoluţiile sale punând umărul la ascensiunea Universităţii Craiova. Fotbalistul de 22 de ani adus de la FC Argeş pentru un milion de euro şi-a asigurat locul în linia mediană a Ştiinţei, iar prestaţiile sale i-au redeschis porţile naţionalei. Prepeliţă a şi fost convocat la lotul B pentru amicalul cu Turcia, prin jocul său atrăgând atenţia mai multor cluburi din „Ţara Semilunei“. Patronul grupării din Bănie l-a declarat însă netransferabil, înainte de plecarea în vacanţă prelungindu-i contractul cu încă un an.
Jucătorul şi-a manifestat la rândul său ataşamentul faţă de Universitatea, precizând că şi-ar dori să rămână la Craiova încă un an sau doi, timp în care vrea să evolueze în cupele europene. „Abia după aceea vom mai vorbi. Dacă va apărea ceva bun din străinătate, nu aş zice nu“, a afirmat Andrei Prepeliţă.
Mijlocaşul oltean şi-a propus încă din sezonul viitor un loc în Cupa UEFA, considerând că Ştiinţa este capabilă să termine pe un loc european, la ce a arătat în returul campionatului recent încheiat. „În sezonul următor vom ocupa cu siguranţă un loc de Cupa UEFA. Am fi putut şi anul acesta, dar după un început foarte bun, 4-0 acasă cu Farul, a urmat declinul. Noi am dorit, dar am făcut greşeli şi noi, jucătorii, şi alţii. Nu am fost poate nici prea bine pregătiţi. Dacă am fi avut parcursul din retur, altfel am fi vorbit acum. Am fi prins UEFA, dacă nu ar fi existat acele şapte meciuri consecutive pe care le-am pierdut“, a mai spus Prepeliţă, jucător care sezonul trecut a marcat un singur gol pentru Universitatea, în partida cu Steaua, de pe „Extensiv“, scor 1-2.

Ştiinţa, amânată de Comisia de Disciplină

Comisia de Disciplină din cadrul FRF nu a dat ieri nici un verdict în cazul Universitatea Craiova, amânând luarea unei decizii pentru 20 mai. Federalii au luat în discuţie cele consemnate de observatorul şi arbitrul partidei cu Ceahlăul, din ultima etapă de campionat, dar nu s-au putut pronunţa. Mircea Stoenescu şi Istvan Kovacs au trecut în rapoarte faptul că finanţatorul grupării oltene, Adrian Mititelu, a intrat în vestiarul echipei, deşi se afla în stare de suspendare. La comisie au mai fost audiaţi arbitrul de rezervă Marius Avram şi asistenţii Cornel Fecioru şi Nicolae Marodin, totul urmând să se decidă marţi.
Ştiinţa riscă o depunctare între şase şi 15 puncte, dar oficialii clubului nu-şi fac prea mari probleme. Împotriva deciziei suspendării lui Mititelu s-a făcut apel, iar Comisia de Disciplină ar trebui să ţină cont şi de verdictul Comisiei de Apel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII