22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportEvent pentru CFR Cluj

Event pentru CFR Cluj

Campioana României, CFR Cluj, a câştigat sâmbătă, la Piatra Neamţ, şi Cupa României, după ce a obţinut victoria în finala contra Unirii Urziceni, cu scorul de 2-1, reuşind astfel eventul în acest sezon. Golurile ceferiştilor au fost marcate de Ruiz şi Semedo, în timp ce pentru trupa lui Dan Petrescu a punctat Dănălache. CFR Cluj se află la primele trofee câştigate în istoria de 100 de ani a clubului, fiind a şasea echipă din istoria fotbalului românesc care realizează eventul, după Steaua (de opt ori), Dinamo (şase), Universitatea Craiova (două), Ripensia Timişoara şi UTA (câte o dată).
Înainte de finala Cupei României, pe stadionul Ceahlăul a avut loc un meci între două echipe de suporteri ale celor două finaliste, câştigat de fanii Unirii Urziceni cu scorul de 4-1. Câştigătorii au fost recompensaţi cu un butoi de bere. Tot sâmbătă, la Piatra Neamţ, pe un teren sintetic din apropierea stadionului Ceahlăul, s-a disputat şi finala Cupei României la fotbal feminin. Formaţia Clujana Cluj a câştigat trofeul, după ce s-a impus în faţa lui Smart Bucureşti, scor 7-0.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS