16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii Târgu Jiu, pe podium în returul 2008

Pandurii Târgu Jiu, pe podium în returul 2008

Doar Steaua şi CFR Cluj, cele două formaţii care se luptă pentru câştigarea campionatului, au obţinut mai multe puncte în acest an decât gruparea gorjeană.

Pandurii Târgu Jiu poate fi considerată performera minireturului, după ce a reuşit să acumuleze, în cele 12 etape disputate, 22 de puncte. Gorjenii au deţinut lanterna roşie în pauza competiţională, cu 15 puncte, dar cele şapte victorii şi un egal reuşite în ultimele zece meciuri au săltat-o până pe locul zece. Deşi a fost pregătită de trei antrenori în acest sezon, Eugen Neagoe, etapele 1-19, 22-30, Gabi Zahiu, etapa a 19-a, şi Joaquim Teixeira, etapele 20-21, doar primul a contribuit la zestrea actuală a pandurilor.
Într-un clasament neoficial al minireturului, formaţia din oraşul lui Brâncuşi ar ocupa locul trei cu 22 de puncte, fiind devansată doar de candidatele la titlu, Steaua (31 de puncte) şi CFR Cluj (23 de puncte). Oltenii au pierdut doar patru partide în acest an în Liga I, cu Poli Timişoara (1-3) şi Universitatea Craiova (0-1), ambele cu Teixeira pe bancă, Steaua (0-1) şi Rapid (0-1), cu Eugen Neagoe ca antrenor principal.
„Am pierdut o singură confruntare, cea de la Rapid, în ultimele nouă etape. Era bine dacă luam şi acolo ceva, dar atât am putut. Mi-aş dori să acumulăm în continuare puncte, să nu pierdem nici la Vaslui. Este o stare de oboseală în echipă, pentru că sunt cam aceiaşi jucători care au evoluat meci de meci, iar drumurile destul de lungi şi jocurile care ne-au solicitat îşi spun cuvântul. Am avut dispute foarte grele, dar sper să nu mai pierdem nici un joc până la finalul campionatului“, a declarat Neagoe.

Păcurar, Vancea şi Rus, liberi de Paşte

Componenţii de bază ai echipei, Alexandru Păcurar, Robert Vancea şi Alin Rus, nu fac parte din lotul deplasat la Vaslui, primul fiind accidentat, iar ceilalţi doi suspendaţi, însă aceştia din urmă nici nu s-au pregătit cu fotbaliştii neconvocaţi pentru acest joc, Jackson, Jessui, Anilton, Adi Popescu, Pintassilgo, Adriano şi Zamfir. Neagoe i-a chemat în schimb pe Piţurcă, Arrieta şi Djakpa, toţi cu probleme medicale, dar sperând să se recupereze până la ora partidei de la Vaslui.
Pandurii au plecat ieri spre Focşani, unde au avut programat un antrenament, iar astăzi se deplasează la Vaslui, „Geană“ având în subordine următorii jucători: Mingote, Dossey, Popete, Rusu, Chibulcutean, Djakpa, Vasilache, Stângă, Orac, Iordache, Cardoso, Piţurcă, Stromajer, Arrieta, Grecu, Nunes, Wandeir şi Soares. Neagoe doreşte ca formaţia să câştige pe terenul moldovenilor, însă este conştient că absenţele din lot vor îngreuna misiunea gorjenilor. „Mergem să jucăm fotbal la Vaslui şi vom încerca să câştigăm. Este un meci foarte dificil, pentru că întâlnim o echipă bună, care avea ca obiectiv participarea în Cupa UEFA. Ne afectează şi absenţele din lot, dar trebuie să jucăm cât mai bine şi fără ei“, a precizat tehnicianul oltenilor.

Râmniceanu a revenit la Târgu Jiu

Goalkeeperul Victor Râmniceanu a revenit la Pandurii Târgu Jiu, după ce gruparea din liga secundă, CSM Vâlcea, unde fusese împrumutat, l-a trimis să se pregătească alături de juniorii clubului. Titular în turul campionatului la Vâlcea, în mandatul lui Marian Bondrea, şi component al naţionalei Under 18 a României, Râmniceanu se antrenează acum sub comanda lui Vali David la Târgu Jiu, alături de cei trei portari ai gorjenilor, Mingote, Dossey şi Adriano. „Decât să se pregătească împreună cu juniorii la Vâlcea mai bine se antrenează cu o echipă de Liga I“, a motivat secretarul general al clubului oltean, Daniel Băloi, revenirea lui Victor Râmniceanu la Pandurii. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS