8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSCM a câştigat la scor cu DWAR

SCM a câştigat la scor cu DWAR

Sport Club Municipal Craiova (SCM) s-a impus sâmbătă, la o diferenţă de 13 goluri, scor 43-30 (20-15), în faţa concitadinei DWAR, într-un meci din prima etapă a returului Diviziei A feminine de handbal. Prima repriză a disputei din Sala Sporturilor a fost echilibrată, însă, în partea secundă, elevele lui Gheorghe Sbora s-au distanţat pe tabela de marcaj. Numărul mare de goluri marcate în acest joc, 73, s-a „datorat“ şi portăriţelor celor două formaţii, care nu prea au avut o zi bună. Pentru SCM au evoluat: Ghilă, Vlăsceanu – Nicola (3), Manolescu (2), L. Pop (7), Ţichelea, Bora (7), Epure (3), Rădoi (3), Ursachi (8), Ţăcălie (4), Enescu (2), Bădiţă (2), E. Nicu (2), în timp ce pentru DWAR au jucat: Prună, Dida – Momârleanu (7), Bircină (4), Isvan (5), Rădulescu (2), Sârbu (4), Chirea (2), Ioviţă (4), Badea (2).

Antrenorul SCM, Gheorghe Sbora, era mulţumit la finalul partidei: „Am marcat cu toate jucătoarele de câmp. Am făcut un joc bun, dar am avut şi momente proaste, pentru că şi adversarul mai joacă din când în când“. La rândul său, tehnicianul de la DWAR, Constantin Tosum, a punctat: „Am abordat acest joc cu un lot foarte mic. Am avut două rezerve, dintre care una era accidentată. Ne-am ţinut bine în prima repriză, dar în partea a doua nu am mai ţinut pasul cu adversarele“.

În urma acestei runde, SCM se menţine pe locul doi, la patru puncte în spatele formaţiei KZN Slatina, care a câştigat cu 30-27 disputa de acasă, cu Universitatea Reşiţa, iar DWAR ocupă tot locul şapte, cu patru puncte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU