24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportE urzica-n floare, asta e problema mare!

E urzica-n floare, asta e problema mare!

În preziua fiecărui joc al Universităţii, suporterii Ştiinţei de pe site-ul gruppo-maxima.ro întocmesc un afiş de meci, în care leul alb-albastru este personajul principal, acesta fiind urmat de un mesaj pentru favoriţi. De această dată, leul este înfăţişat într-o junglă de urzici, pe care pare decis să le taie de la rădăcină, pe frunze apărând preşedintele şi antrenorul Unirii Urziceni, MM Stoica, respectiv Dan Petrescu. „E urzica-n floare, asta e problema mare!“, susţin cei de la Gruppo Maxima.
„Nu am fi suporteri ai Universităţii Craiova dacă nu am visa la victoria Ştiinţei în fiecare meci. Sâmbătă (astăzi – n.r.) echipa noastră joacă la Urziceni pe terenul revelaţiei campionatului, cel puţin până în acest moment. Unirea nu are un lot spectaculos. Dacă îl citeşti, rămâi chiar surprins, pentru că pe o mare parte dintre jucători nu i-ai dori la echipa cu care ţii. Are, în schimb, antrenor, şi încă unul foarte eficient, care ştie să aşeze jucătorii în teren şi să folosească un sistem de joc şi o tactică prin care să le pună în valoare calităţile. Cu un patron extrem de discret, Dan Petrescu a reuşit să construiască o echipă care, iată, se bate şi în cupă, şi în campionat şi are şanse mari să se califice într-o cupă europeană. Ar părea că meciul are o favorită clară, însă noi sperăm că Universitatea va prinde una din zilele acelea de graţie în care poate câştiga un meci cu un adversar considerat mai puternic. Vom însoţi echipa la Urziceni cu speranţa că nu vom pierde şi vom adăuga puncte la zestrea destul de subţire din acest moment. Şi că Napoli va trimite în teren o echipă agresivă în sensul bun al cuvântului, care să facă uitat jocul mai puţin reuşit din partida cu Pandurii!“ este mesajul apărut pe gruppo-maxima.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS