Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Sondaj:

Cine credeţi că va câştiga fotoliul de primar la următoarele alegeri?

Olguţa Vasilescu
Antonie Solomon

Comentarii »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro



Tadici şi fetele au pus la punct ultimele detalii ale meciului

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:


« Alte articole din categoria Sport

Handbal (f). Liga Campionilor

Oltchim a pus tunurile pe rusoaice

Sport - Andi NICULESCU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Oltchim - Lada Togliatti
Sala Sporturilor
„Traian“, astăzi, ora 20.00 (Sport.ro).
Formaţii probabile:
Oltchim:
Huţupan - Maier, Luca, Gâlcă, Meiroşu, Motogna, Nechita. Antrenor: Gheorghe Tadici.
Lada: Sidorova - Muravieva, Postnova, Chernoivanenko, Davydenko, Mochalina. Antrenor: Aleksey Gumyanov.
Vor arbitra: Arkadiusz Solodko, Leszek Solodko (Polonia).
Observator EHF: Gustav Burziwal (Austria).

Elevele lui Gheorghe Tadici vor juca astăzi cu Lada un meci în care nu au decât varianta victoriei, altfel îşi compromit participarea în semifinale. 

Rezultatele din prima rundă a Grupei semifinale A a Ligii Campionilor au sporit şansele Oltchimului de calificare în penultimul act al competiţiei. „Galacticele“ de la Vâlcea pot ajunge în semifinale fără emoţii dacă îşi câştigă toate punctele din meciurile de pe propriul teren.
După şapte succese consecutive şi numai un rezultat de egalitate, Adina Meiroşu şi compania vor primi astăzi vizita vicecampioanei en-titre a Rusiei, Lada Togliatti, o echipă cu orgoliul rănit după ce în prima etapă a cedat clar, chiar pe propriul teren, 22-28 cu ETO Gyor Graboplast.
Rusoaicele, finaliste în ediţia trecută a Ligii Campionilor, au scăzut în valoare în pauza competiţională, atunci când au fost părăsite de multe campioane mondiale, dar şi de tehnicianul Evgueni Trefilov, un fel de Tadici al Rusiei. Lui Aleksey Gumyanov i-a revenit dificila misiune de a trece la reconstrucţia formaţiei, pe scheletul celor patru campioane mondiale, Sidorova, Postnova, Muravieva şi Bliznova. Roadele au venit mai repede decât se aşteptau oficialii de la Togliatti, Lada reuşind un rezultat mare la doar câteva zile după terminarea Campionatului Mondial din Franţa. În marele derbi al campionatului din Rusia, adversara de azi a Oltchimului, a terminat la egalitate contra campioanei Zvezda, antrenată de Evgueni Trefilov. Lada Togliatti îşi joacă astăzi, la Râmnicu Vâlcea, una din ultimele şanse de a accede în faza semifinală. Dacă pierd în Oltenia, elevele lui Aleksey Gumyanov mai au doar varianta puţin probabilă de a se impune la Gyor, la o diferenţă mai mare de şase goluri.

Probleme de lot pentru Tadici

Tehnicianul Gheorghe Tadici nu are nici de această dată tot lotul valid. Dacă la Lada va lipsi Irina Bliznova, principala gură de foc a oaspetelor, Oltchim nu poate conta pe Iulia Puşcaşu, Roxana Gatzel şi Valentina Ardean Elisei, toate accidentate, în timp ce Steluţa Luca nu este nici ea la capacitate maximă. „Asta este marea mea durere, că ne lipsesc piese importante. Trebuie să ne descurcăm şi să învingem. Suntem obligaţi să câştigăm ambele puncte“, a punctat Tadici. Tehnicianul vâlcencelor a refuzat să comenteze ultimele declaraţii ale antrenorului de la FC Nürnberg, Herbert Müller: „Pentru mine, acest personaj nu mai există. Nu mă interesează ce zice despre mine, despre Oltchim, despre naţională. Din partea mea, poate să zică orice un an de acum încolo. Oricum, noi la Nürnberg am fost la un aşa-zis banchet, care s-a ţinut într-o hală unde erau puse bănci lungi din lemn şi trebuia să ţinem farfuriile în mâini. Nimeni nu ne-a băgat în seamă 30 de minute şi am plecat. Scuze şi-a cerut numai magazinerul clubului. Asta de ce nu declară domnul Müller?“.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 4.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.7 din 3 voturi




Comentarii
Scrie recenzii despre firme si evenimente pe Craiova.ro

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: -10°C.
    La noapte: -6°C.
    Mâine: -3°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.3529 lei
    USD: Tendinta 3.2831 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora