16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportChivu, bulversat de tactica lui Mancini

Chivu, bulversat de tactica lui Mancini

Antrenorul lui Inter şi-a făcut un obicei din a-l folosi pe Chivu pe mai multe posturi pe durata unei singure partide. Aşa s-a întâmplat şi la Catania, unde românul nu a avut o prestaţie reuşită.

 

 

 

Cristian Chivu a fost unul dintre cei mai slabi jucători ai echipei Inter Milano, în meciul câştigat cu 2-0 la Catania, în etapa a 22-a a campionatului Italiei. Românul, aflat la al 15-lea meci în tricoul „nerazzurrilor“, a fost introdus de antrenorul Roberto Mancini în primul unsprezece şi a evoluat mai întâi pe postul de mijlocaş stânga. Tehnicianul campioanei Italiei l-a retras apoi pe Chivu pe postul de fundaş stânga, iar în minutul 55 l-a înlocuit cu Suazo, care a înscris al doilea gol al meciului. De altfel, antrenorul lui Inter şi-a făcut un obicei din a-l folosi pe Chivu pe mai multe posturi pe durata unei partide. Presa italiană a scris
despre fundaşul naţionalei României că a fost oarecum împiedicat de tactica folosită de Mancini să-şi facă jocul său obişnuit, care presupune şi un sprijin acordat compartimentului de atac. „A început ca mijlocaş, a fost retras, apoi a ieşit pentru
a-i face loc omului care a schimbat meciul. A fost «stins», dar Mancini a făcut tot posibilul să nu-l «aprind㻓, a scris agenţia Datasport despre Chivu, căruia i-a acordat nota 5. Ceilalţi jucători din compartimentul defensiv al Interului, Marco Materazzi, Ivan Cordoba şi Javier Zanetti, au fost notaţi cu 6. Cambiasso a deschis scorul pe „Angelo Massimino“ în minutul 64, iar Suazo a majorat diferenţa de pe tabelă patru minute mai târziu, golul său fiind înscris dintr-o poziţie de ofsaid.

Codrea, integralist pe „San Siro“

 

Paul Codrea a fost titular şi a rămas pe teren 90 de minute în partida pe care echipa sa, Siena, a pierdut-o la limită, cu 1-0, pe „San Siro“, în faţa formaţiei AC Milan. Acesta a fost al 18-lea meci pe care l-a jucat Codrea în sezonul în curs. În minutul 62, tânărul Paloschi, de 18 ani, a marcat singurul gol al întâlnirii, la doar un minut după ce îl înlocuise pe brazilianul Serginho.

Codrea a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Sienei. „A făcut o primă repriză foarte bună şi le-a dat bătăi de cap jucătorilor lui Milan, care aveau mingea, cu presingul său insistent. În repriza a doua a fost mai şters“, a scris Datasport despre mijlocaşul român, pe care l-a notat cu 6,5. O notă mai mare la toscani, 7, a primit doar Thomas Locatelli.

Cu toate că a pierdut, Siena se menţine pe locul al 16-lea în clasament, cu 22 de puncte, în timp ce Milan s-a apropiat la numai două puncte de locul al patrulea, ocupat de echipa lui Adrian Mutu, Fiorentina, care a remizat sâmbătă cu Atalanta (2-2). Românul a stat în tribună din cauza unei accidentări uşoare.

În alt meci din runda a 22-a a campionatului Italiei, Empoli – Lazio (1-0), fundaşul oaspeţilor, Ştefan Radu, a fost lăsat pe banca de rezerve de antrenorul Delio Rossi. Unicul gol al meciului a fost marcat de Vannucchi în minutul 7. Cu 23 de puncte, echipa lui Radu se clasează pe locul 13.

Al cincilea român din Serie A, Adrian Piţ, nu a fost folosit în meciul pe care ocupanta locului secund, AS Roma, l-a câştigat pe teren propriu în faţa Regginei, cu 2-0.

 

Serie A, etapa a 22-a

Rezultate înregistrate: Roma – Reggina 2-0, Atalanta – Fiorentina 2-2, Udinese – Juventus 1-2, Milan – Siena 1-0, Sampdoria – Napoli 2-0, Torino – Palermo 3-1, Livorno – Genoa 1-1, Empoli – Lazio 1-0, Cagliari – Parma 1-1, Catania – Inter 0-2.

Clasament: 1. Inter 56 de puncte; 2. Roma 48; 3. Juventus 44; 4. Fiorentina 38; 5. Milan 36; 6. Udinese 33; 7. Sampdoria 37; 8. Atalanta 30; 9. Genoa 29; 10. Palermo 28; 11. Napoli 27; 12. Torino 24; 13. Lazio 23; 14. Catania 23; 15. Livorno 22; 16. Siena 20; 17. Parma 20; 18. Empoli 19; 19. Reggina 18; 20. Cagliari 15.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS