11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportLotito s-a luptat pentru Ştefan Radu

Lotito s-a luptat pentru Ştefan Radu

Fundaşul Ştefan Radu a fost prezentat oficial marţi la Lazio Roma, grupare la care va evolua până în vară, sub formă de împrumut de la Dinamo. Lazio are opţiune pentru cumpărarea jucătorului din vară.
Claudio Lotito, preşedintele clubului Lazio Roma, a dezvăluit că a avut nevoie de două nopţi pentru a-i convinge pe oficialii grupării Dinamo Bucureşti să-l cedeze pe internaţionalul român.
„M-am gândit zile şi nopţi la cum să întărim echipa şi, în cele din urmă, m-am oprit la Ştefan Radu. Am avut nevoie de două nopţi pentru a-i convinge pe cei de la Dinamo să semneze acordul. Acum putem spune că Radu este jucătorul lui Lazio. Este un jucător polivalent, poate evolua fundaş central sau stânga. Este tânăr şi poate face parte dintr-un proiect de viitor al clubului. Radu este un tânăr care ne-a plăcut, cu mare potenţial tehnic şi cu un caracter aparte“, a spus Lotito.
Preşedintele clubului roman a afirmat că aşteaptă de la Radu implicare totală, deoarece şi jucătorul şi-a dorit să ajungă la Lazio.
„Noi aşteptăm de la el implicare totală, deoarece şi-a dorit să ajungă la Lazio. Este tânăr şi poate creşte în joc. Lazio a făcut o investiţie importantă şi din punct de vedere economic“, a precizat Lotito.
La rândul său, Ştefan Radu a declarat că a venit în Italia pentru a juca şi nu pentru a fi rezervă: „Sunt aici pentru a juca, nu ca să stau rezervă. Băieţii m-au primit bine şi sunt fericit că am ajus la Lazio. Este un club important. Voi juca într-o echipă puternică.“
Internaţionalul român a afirmat că singura lui problemă de adaptare este limba italiană. „Sunt bine şi singura problemă pe care o am este limba italiană. Chivu? Este idolul meu şi vreau să-i calc pe urme“, a precizat Radu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS