12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportŞi gorjenii fac achiziţii

Şi gorjenii fac achiziţii

Energia Rovinari a transferat în această pauză competiţională patru jucători, doi români, un sârb şi un american, în speranţa că-şi va îndeplini obiectivul acestui sezon: promovarea în prima divizie. Sârbul Vladimir Rasic, extremă, 1,90 m, americanul Brent Freeman, extremă, 1,93 m, Dumitru Anghel, pivot, 2,10 m, şi Mădălin Nicolae, centru, 2,02 m, vor aduce plusul de experienţă de care va avea nevoie tehnicianul grupării gorjene, Laurenţiu Răuţ, în lupta pentru promovare. „Aveam nevoie de ei pentru a ataca promovarea în prima ligă. În primul rând, aveam nevoie de jucători de talie sub panou, dar şi de siguranţă, de experienţă. Anghel are 35 de ani, a fost campion naţional cu West Petrom Arad şi Dinamo Bucureşti şi a jucat foarte mulţi ani în A. Nicolae a jucat, de asemenea, în A, la Iaşi, Rapid, Vâlcea. Americanul şi sârbul pătrund foarte bine, trag bine de la distanţă. Şcoala sârbească nu se compară cu cea românească, la fel şi cea americană. Avem şanse mari la promovare acum. S-au schimbat datele problemei. Noi am stat numai în 11 jucători în turul campionatului, eram cam descoperiţi pe posturi. Odată cu venirea acestor patru jucători am acoperit toate posturile şi am creat concurenţă“, a spus Răuţ.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS