10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportIarnă grea în Bănie

Iarnă grea în Bănie

Din ultimele trei partide din acest an, oficialii Universităţii Craiova îşi propuseseră să obţină şapte puncte „pentru a avea o iarnă liniştită“. Socoteala din Bănie nu s-a potrivit însă cu cea din târg. Alb-albaştrii au fost învinşi, pe mâna lor, atât la Piatra Neamţ (1-0), cât şi la Constanţa (3-1), iar pauza competiţională a devenit dintr-o dată apăsătoare. Meciul de sâmbătă cu Poli Iaşi, programat pe stadionul „Ion Oblemenco“, de la ora 20.15 (Naţional TV), se anunţă capital pentru olteni.
Finanţatorul grupării craiovene, Adrian Mititelu, s-a declarat dezamăgit de rezultatele echipei şi a anunţat măsuri drastice, însă după încheierea acestei prime părţi a campionatului, prioritar fiind acum meciul cu trupa lui Ionuţ Popa. „Am fost dezamăgit de ceea ce a arătat echipa la Constanţa, dar nu mă voi pripi să iau măsuri, avem destul timp în pauza competiţională. Sunt mai multe de spus şi de schimbat la echipă, dar nu vreau să vorbesc acum. Cel mai bine este să-i lăsăm pe jucători să pregătească meciul cu Poli Iaşi, vital pentru noi. Trebuie să se revanşeze în acest ultim joc, în care victoria este esenţială. Ne-am propus şapte puncte în ultimele trei partide şi am pierdut deja şase, iar partida cu Iaşiul a căpătat o importanţă extremă, atât pentru clasament, cât şi pentru că este ultima apariţie din acest an şi cea din urmă impresie contează. Nici nu mă gândesc la alt rezultat decât la victorie, pentru că suntem într-o situaţie dificilă. Trebuie să facem măcar 20 de puncte după 19 etape. Nu ne onorează acest punctaj, am făcut cu toţii greşeli în acest sezon şi sunt multe lucruri de îndreptat la Universitatea Craiova. Cu siguranţă, anul care bate la uşă va aduce modificări în lotul echipei“, a declarat ieri Mititelu, care le cere suporterilor să fie alături de echipă la partida de sâmbătă.
De la anul, Ştiinţa va evolua tot în Bănie. Oficialii grupării oltene au renunţat la varianta Caracal, iar până la finalizarea lucrărilor de modernizare a stadionului „Ion Oblemenco“, care vor fi gata în luna august, alb-albaştrii vor să dispute meciurile de pe teren propriu pe arena „Extensiv“. Rămâne însă de văzut dacă Liga va omologa stadionul din Parcul „Romanescu“, aflat în paragină.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII