11.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportEnergia a încheiat turul pe loc retrogradabil

Energia a încheiat turul pe loc retrogradabil

Energia Pandurii Târgu Jiu a dispus pe teren propriu de CSM Oradea, în ultima etapă a turului, cu scorul de 25-28, un joc pe care antrenorul Sorin Toacsen l-a încheiat cu rezervele Cristescu, Roşu şi Rădulescu în teren. Oradea a început bine şi a condus cu 2-0, însă cele şase intervenţii ale portarului Sorin Toacsen din primele zece minute au ajutat echipa să revină în joc şi să încheie prima repriză în avantaj, scor 13-9. Incomodaţi de apărarea avansată a oaspeţilor, gorjenii nu au găsit calea spre gol în actul secund şi Oradea a egalat în minutul 44, scor 16-16. Energia a marcat însă de şapte ori consecutiv fără să primească gol, reuşind să păstreze diferenţa până la final.

„A fost un meci destul de greu, băieţii au răspuns aşteptărilor mele, felicit toţi jucătorii, mulţumesc şi suporterilor şi să dea Domnul să ne întâlnim la anul într-o formulă completă“, a declarat Toacsen la final.

 

„Să ne gândim la ce vom face în retur“

 

Gruparea gorjeană ocupă la jumătatea sezonului locul 12, la egalitate de puncte, zece, cu ocupanta locului zece, CSM Oradea. Cu cele trei victorii consecutive din finalul turului, echipa condusă de Sorin Toacsen şi-a crescut şansele menţinerii în Liga Naţională, tehnicianul aşteptând de la retur rezultate mult mai bune, pe fondul întăririi lotului în pauza competiţională.

„Aşteptam mai multe victorii, au venit doar trei, sunt bune şi acestea. E plăcut acum, la final. Am început greu, au fost accidentări, avem şi acum accidentaţi, dar am reuşit să o scoatem cât de cât la capăt, să avem o vacanţă liniştită şi timp să ne gândim la ce vom face în retur. Suntem într-o poziţie mai liniştitoare faţă de acum câteva săptămâni şi rămâne să ne batem în continuare pentru salvare, pentru orice punct. Vrem să ne facem plăcere nouă, suporterilor şi conducerii“, a spus Toacsen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS