Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Sport

CSM Vâlcea a câştigat amicalul din Bănie

Victorie pe Depou

Sport - Andi NICULESCU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

CSM Râmnicu Vâlcea a reuşit ieri primul succes din această pauză competiţională.
După ce au pierdut fără drept de apel cu Petrolul Ploieşti (1-4), elevii lui Marian Bondrea au întâlnit, tot în deplasare, pe Gaz Metan CFR Craiova, partidă în care s-au impus cu 3-1. Meciul a avut loc pe stadionul de la Depou şi a fost dominat de formaţia vâlceană, care a condus la pauză cu 2-0, prin reuşitele lui Nelu Bucă (’14) şi Luiz Robson (’40). În partea a doua a întâlnirii, CSM a mai punctat prin Laurenţiu Boroiban (’65), în timp ce golul de onoare al craiovenilor a fost reuşit de Lăpădat (’48).
În ciuda victoriei, Bondrea nu este mulţumit de evoluţia elevilor săi: „Nu s-au mişcat foarte bine, chiar dacă au avut toate condiţiile necesare, adică un teren bun, timp frumos, adversar accesibil. Am combinat fotbaliştii vechi cu cei aflaţi în probe şi cred că vom opri doi dintre cei noi. Nu pot da mai multe amănunte până nu văd actele semnate. A fost ultimul meci amical din acest an, chiar dacă eu îmi mai doream o partidă. Băieţii vor primi liber vineri şi ne vom reuni pe 7 ianuarie, în Zăvoi“.
Astăzi, la ora 10.00, oficialii de la CSM Vâlcea se vor reuni într-o şedinţă în care vor face planul de bătaie pentru această pauză competiţională.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 2 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de jon van:
    Alo nenea a fost 2-1 nu3-1 iati ochelari
    2007-12-06, 16:08:04 (86.122.157.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 12°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora