16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCîrţu spune că a fost un paradox de fotbalist

Cîrţu spune că a fost un paradox de fotbalist

Ilie Balaci spunea odată despre „Sorinaccio“: „Ca jucător, a fost cel mai talentat jucător din echipa Craiova Maxima“. Sorin Cîrţu (foto), în stil propriu, s-a caracterizat astfel: „Un tip de jucător unicat, ies din tiparele fotbalistului normal. De ce? Pentru că stilul meu de joc s-a bazat mai mult pe instinctul meu, pe harul meu deosebit, înnăscut. Un exemplu: bara pe care am dat-o cu Betis Sevilla, urmată de gol (meciul retur din Cupa EUFA, Craiova, 3 octombrie 1984) este de…poveste. A fost o situaţie pe care nu ştiu cum s-o explic, n-a fost premeditată, aşa a ieşit… Totul s-a întâmplat în câteva miimi de secundă. În prima fază, am plecat cu intenţia să trag la poartă, dar apoi a apărut altceva: o preluare, un şut spre vinclu ajuns în… bară şi dintr-o fază superbă a ieşit… eliminarea lui Cămătaru! Deci, tot un paradox. Cum să spun, am fost un paradox de fotbalist!“.

 

Cîrţu – borna cu nr. 52

 

Astăzi, Sorin Cîrţu îşi aniversează ziua de naştere, 52 de ani. Ca fotbalist, el a jucat numai în Craiova, la Electro şi Ştiinţa. Şi-a început cariera la echipa de tineret a Universităţii, iar după un „rodaj“ la Electroputere, în Divizia B, a debutat sub culorile alb-albastre ale echipei mari în 1976, Teaşcă fiind antrenor principal. Ultimul meci jucat la Universitatea a fost în 1989, pe când Sorin era antrenor al echipei-fanion a oltenilor.

În istoria clubului Universitatea, Cîrţu este ultimul antrenor care a cucerit eventul campionat – cupă în 1991, ultimul titlu al provinciei. De fapt, Ştiinţa, „campioana provinciei“, este formaţia care a obţinut ultimele trei titluri naţionale ale echipelor din afara Capitalei, în 1980, 1981, 1991, Cîrţu fiind jucător la primele două şi antrenor la ultimul.

În prezent, „Sorinaccio“ antrenează Dacia Mioveni, secondat fiind de fostul coechipier şi prieten Mircea Irimescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII