12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPiţurcă şi-a lăudat jucătorii

Piţurcă şi-a lăudat jucătorii

Victor Piţurcă a spus, la conferinţa de presă de după meciul cu Olanda, că echipa României a câştigat deoarece a fost mai valoroasă.
„Este o victorie muncită. Este meritul jucătorilor că au trecut peste momentele dificile din prima repriză şi au dominat în partea a doua. Am marcat prin acelaşi Goian, specialist în faze fixe. Am obţinut o victorie în premieră împotriva Olandei, care sper să ne aducă şi calificarea. În seara asta (sâmbătă seară – n.r.) România a fost mai valoroasă. Încă nu suntem calificaţi, mai avem nevoie de şase puncte, dar după Luxemburg s-ar putea să fim şi matematic calificaţi. Probabil sunt şi norocos, pentru că, dacă n-ar fi aşa, n-aş fi antrenorul naţionalei“, a spus selecţionerul.
Piţurcă a explicat că a făcut o singură schimbare în meciul cu Olanda, deoarece „atât a fost nevoie pentru a obţine victoria“.
„Am jucat mai inteligent în repriza a doua, deşi am făcut-o contra vântului. Teamă nu cred că a fost la jucători în prima repriză, însă în fiecare meci trebuie să ai puţină teamă, altfel poţi avea surprize. La pauză am pus la punct lucrurile care nu merseseră. Când învingi o echipă ca Olanda, psihic jucătorii cresc. Spre exemplu, după meciul cu Cehia am avut un parcurs excelent. Cred că şi acum valoarea noastră va creşte“, a menţionat selecţionerul.
În momentul în care un jurnalist olandez i-a spus că a fost ofsaid la golul lui Goian, Piţurcă a spus: „Este problema arbitrului. Când am pierdut cu 0-2 în Olanda, Kuyt a marcat după un fault grosolan, iar noi nu am obiectat. Contează că am câştigat“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS