11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMulţi indisponibili în preliminarii

Mulţi indisponibili în preliminarii

La meciurile de sâmbătă şi miercurea viitoare, din preliminariile Campionatului European, multe dintre echipe au jucători accidentaţi în lot, care vor absenta.

Mulţi jucători nu vor putea evolua pentru echipele lor naţionale în meciurile de sâmbătă, din preliminariile Campionatului European din 2008.
Selecţionerul Serbiei, spaniolul Javier Clemente, l-a convocat pe fundaşul central al echipei Lens, Milan Bisevac, pentru meciurile cu Armenia şi Azerbaidjan, după ce Nemanja Vidic s-a înscris şi el pe lista accidentaţilor, care-i mai cuprinde pe Mladen Krstajić şi Ivica Dragutinović. Vidic va rămâne departe de gazon timp de zece zile din cauza unei lovituri la cap primite în meciul pe care echipa sa, Manchester United, l-a câştigat cu 4-0 în faţa lui Wigan Athletic.
Nici naţionala Angliei nu va evolua în efectiv complet la meciurile cu Estonia şi Rusia. Dean Ashton va rata ambele partide după ce s-a accidentat la genunchiul drept, iar selecţionerul Steve McClaren nu se va putea baza nici pe Emile Heskey şi Andrew Johnson.
În lotul reprezentativei Spaniei, care va da piept cu Finlanda şi Danemarca, a fost inclus Raul Tamudo pentru a-l înlocui pe David Villa. Acesta din urmă s-a accidentat la gleznă într-un meci jucat cu Valencia, sâmbătă, în campionat, şi va lipsi trei săptămâni. Înlocuitorul lui, Tamudo (29 de ani), legitimat la Espanyol, a mai jucat nouă partide pentru echipa naţională şi a marcat patru goluri.

Luxemburg, fără căpitan

Adversara României de miercurea viitoare, din Grupa G a preliminariilor, Luxemburg, nu se va putea baza nici la întâlnirea cu tricolorii, nici şi la cea cu Belarus, de sâmbătă, pe căpitanul ei, Jeff Strasser, care nu s-a refăcut după o accidentare mai veche. Selecţionerul Guy Hellers nu s-a decis, deocamdată, cu cine-l va înlocui pe apărător, unul dintre puţinii jucători luxemburghezi legitimaţi într-un campionat puternic. Strasser s-a accidentat pe 15 septembrie, în meciul pierdut de Metz în faţa lui Lyon, în campionatul Franţei.
Selecţionerul Danemarcei, Morten Olsen, a decis să convoace încă patru jucători pentru meciurile cu Spania şi Letonia, pe lângă cei pe care îi anunţase iniţial. Este vorba de Ulrik Laursen, Chris Sorensen, Mads Timm şi Rasmus Würtz. Primii trei sunt legitimaţi la Odense BK, în timp ce ultimul este component al formaţiei FC Copenhaga
Portarul Pavel Londak nu va putea răspunde convocării pentru meciul Estoniei de pe Wembley, cu Anglia, după ce s-a lovit la cap în partida FK Bodo – Glimt, din campionatul Norvegiei. Selcţionerul Estoniei, Viggo Jensen, l-a chemat la lot pe Sergei Pareiko (FC Tomsk) ca să-l înlocuiască pe goal-keeper, iar portar de rezervă va fi Mart Poom. Acesta i-a luat locul celui care era de obicei al doilea portar, Artur Kotenko, la rândul lui, accidentat.
Roy Hodgson, selecţionerul naţionalei Finlandei, va trebui să se gândească la o soluţie pentru înlocuirea mijlocaşilor Teemu Tainio (Tottenham Hotspur FC) şi Jarkko Wiss (Tampere United). Primul are probleme la aductori, iar al doilea, la glezna stângă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS