16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportPalmaresul Universităţii, bântuit de Dinel Staicu

Palmaresul Universităţii, bântuit de Dinel Staicu

În războiul iscat între Primăria Craiova şi clubul Universitatea, primarul Antonie Solomon a venit ieri cu o nouă declaraţie. Edilul-şef susţine că finanţatorul grupării din Bănie nu deţine stema şi palmaresul clubului, aducând ca argument o convorbire avută cu fostul patron, Dinel Staicu. „Am vorbit cu Staicu recent şi mi-a spus că sigla şi palmaresul sunt pe o firmă a lui şi doar jucătorii sunt ai lui Mititelu. Dacă minte Staicu, mint şi eu“, a precizat Solomon. Dinel Staicu nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere. De partea cealaltă, Mititelu a infirmat cele declarate de primar. „Această declaraţie este o fumigenă de doi lei a lui Solomon menită să pună o umbră de îndoială asupra calităţii mele la Universitatea Craiova. Am toate documentele care atestă că Dinel Staicu nu mai are nici o treabă cu acest club. Palmaresul nu este ca un carnet de cecuri să-l ţii în buzunar şi să-l scoţi la nevoie. Trebuie să existe o continuitate. Dacă nu aveam palmares şi siglă nu puteam să obţin de la FRF licenţa pentru Liga I. Nu am înfiinţat un nou club, ci l-am preluat pe cel existent, cu tot ceea ce înseamnă acest lucru“, a explicat patronul Ştiinţei.
În datele de la Oficiul Registrului Comerţului, FPP Oltenia, societate controlată de Dinel Staicu, deţine 1% din Fotbal Club U Craiova SA, fapt confirmat şi de finanţator: „Eu am preluat pachetul majoritar. FPP a rămas, într-adevăr, cu 1%, dar ce înseamnă acest procent?“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII