10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDoar victoria contează

Doar victoria contează

Pandurii Târgu Jiu primeşte pe „Municipal“ vizita nou-promovatei Gloria Buzău într-un joc ce contează pentru etapa a VI-a a Ligii I. Antrenorul Eugen Neagoe este interesat de cele trei puncte puse în joc şi are încredere că elevii săi le vor obţine. „Este un joc obişnuit, dar sunt foarte importante cele trei puncte. Sper ca vineri să ne mobilizăm şi să câştigăm partida cu Gloria Buzău. Toate echipele sunt periculoase dacă nu suntem atenţi şi concentraţi. Băieţii sunt profesionişti, au dovedit că ştiu să se mobilizeze“, a declarat „Geană“. Spre deosebire de Ilie Iordache, care vede favorită pe Pandurii în disputa cu trupa lui Ştefan Stoica, Neagoe este mai circumspect, dorindu-şi ca echipa sa să crească în joc faţă de precedentele întâlniri: „Nu ştiu dacă pornim cu prima şansă, dar aş vrea ca jocul să fie mai bun decât în precedentele patru partide. Jucăm acasă, sperăm ca şi publicul să fie alături de noi cum a fost şi la ultima partidă cu Universitatea Craiova. Sunt convins că jucătorii vor da dovadă de mare caracter, exact cum s-a întâmplat şi până acum, şi cred că nu vom avea probleme“.
„Geană“ crede că Pandurii ar fi meritat să aibă în acest moment cu trei puncte mai mult, aluzie la singurul meci pierdut de gorjeni în actualul campionat, la Timişoara, unde gazdele au evoluat foarte dur. „Pandurii putea să aibă zece puncte acum, dar s-au întâmplat unele lucruri şi nu am putut să le acumulăm. Sper ca după partida cu Gloria să avem zece puncte şi să mergem cu încredere la următorul joc de la Piatra Neamţ. Suntem într-o formă bună, dar eu aş vrea continuitate în rezultate“, a declarat Neagoe.

Au sosit stâlpii instalaţiei de nocturnă

Lucrările la instalaţia de nocturnă a stadionului „Municipal“ sunt în desfăşurare, fiind turnate deja două fundaţii. Finalizarea celorlalte două este în întârziere, deoarece a fost nevoie să se devieze instalaţiile de apă şi gaze. Ieri au sosit şi stâlpii care vor susţine instalaţia, montarea acestora urmând să demareze săptămâna viitoare. Nocturna va avea două surse de alimentare, este prevăzută cu un generator, iluminatul având trei niveluri: pentru antrenament, pentru jocurile din Liga I şi pentru meciurile internaţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU