15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGata să lupte pentru un loc de titular

Gata să lupte pentru un loc de titular

„Pandurii“ Daniel Orac şi Alexandru Păcurar sunt marii perdanţi ai perioadei de pregătire. Ghinionişti, aceştia s-au accidentat înainte de plecarea grupării gorjene în cantonamentul de la Kaprun şi au ratat jocurile amicale unde antrenorul Eugen Neagoe şi-a conturat primul unsprezece pentru viitorul sezon. Chiar dacă a făcut deplasarea în Austria, Orac nu a fost folosit nici un minut, pentru a nu risca o recidivă la întinderea suferită la Băile Herculane. Alexandru Păcurar s-a tratat la Cluj-Napoca pentru ruptura fibrilară, iar de săptămâna viitoare se va pregăti alături de colegii săi, la Târgu Jiu.
„Sunt nerăbdător să revin. Fac şedinţe de recuperare cu laser şi ultrasunete şi nu am voie să fac alergări şi efort. Sper să-mi revin cît mai repede, deoarece mi-e foarte dor să joc fotbal, să lovesc mingea, dar nu pot să forţez, pentru că apoi aş fi indisponibil mai mult timp. Fizic stau bine, dar am pierdut amicalele, acolo unde antrenorul îşi stabileşte echipa cu care va aborda campionatul. După ce colegii mei se întorc din Austria, eu voi fi complet refăcut şi vom avea încă două săptămâni până la începerea campionatului. Aşa că am timp să mă reacomodez în echipă“, a spus Păcurar.
Acesta este conştient că nu-i va fi uşor să revină în primul unsprezece al echipei Pandurii, dar are încredere în forţele proprii.
„Este foarte bine să fie concurenţă, deoarece te motivează. Eu consider că sunt capabil să îmi câştig un loc în echipă şi voi munci mult pentru asta, deoarece sunt conştient că Neagoe va folosi doar jucătorii care sunt în formă“, susţine fostul dinamovist.

„Putem ajunge în UEFA sau Intertoto“

Alex Păcurar, singurul jucător de la Pandurii Târgu Jiu care a evoluat în preliminariile Champions League, crede că actuala sa echipă are atuurile să-şi îndeplinească obiectivul la finalul sezonului care va debuta pe 28 iulie.
„Este bine să ţintim cât mai sus, dar, în acelaşi timp, trebuie să fim realişti. Acum nu putem să sperăm la Champions League, dar se poate să ajungem în Cupa UEFA, sau în Intertoto. Şi anul trecut, dacă reuşeam să trecem de Rapid, ajungeam în finala Cupei, iar acolo se pot produce surprize. Contează foarte mult că este o atmosferă bună la echipă, avem omogenitate, aşa cum era Sportul Studenţesc. Trebuie să crezi în forţele tale, să ai multă ambiţie şi să munceşti mult. Eu cred că suntem capabili să ocupăm un loc bun la finalul campionatului“, a afirmat Păcurar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS