Universitatea poate spera la locurile 4-5

Autori


Fostul preşedinte al Ştiinţei afirmă că teamul din Bănie s-a maturizat, CFR Cluj şi Universitatea reprezentând liderii provinciei.

Originar din Dioşti (născut pe 2 iulie 1943), Corneliu Andrei Stroe a ajuns în  Craiova după câţiva ani buni petrecuţi prin Caracal (unde a urmat cursurile şcolii elementare şi primul an de liceu), Timişoara (a terminat liceul, unul cu program special de educaţie fizică) şi Bucureşti (student al Institutului de Cultură Fizică). După absolvirea facultăţii, în 1966, a fost repartizat la Universitatea din Craiova, la catedra de educaţie fizică şi sport. Din ianuarie 1967 şi până în 1996, cu unele întreruperi din varii motive, a îndeplinit funcţiile de secretar general, vicepreşedinte şi preşedinte al CS Universitatea Craiova, ocupându-se cu precădere de secţia de fotbal a clubului. În perioada amintită, echipa de fotbal Universitatea a obţinut trei titluri naţionale (1974, 1980, 1981), cinci Cupe ale României (1977, 1978, 1981, 1983, 1993), calificându-se totodată în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni (1982) şi în semifinalele Cupei UEFA (1983). Stroe este considerat mentorul alcătuirii formaţiei supranumite Craiova Maxima. În 1990 s-a implicat direct în demersurile care au dus la înfiinţarea Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Bănie, iar din februarie 2004 este decanul acesteia. Mâine, Stroe împlineşte 64 de ani.

Traian Ungureanu: „Stroe e chiar sufletul Universităţii“

Reputatul ziarist Traian Ungureanu cunoaşte bine istoria frământată a Universităţii, el scriind, în anii de până la Revoluţie, cu mult curaj şi riscuri pentru acei ani, despre fenomenul Ştiinţei, mai ales din anii ’80, atunci când echipa noastră de suflet a reuşit acele premiere pentru fotbalul românesc, respectiv ajungerea în sferturile Cupei Campionilor Europeni şi apoi în semifinala Cupei UEFA. Ungureanu: „Universitatea a pierdut în faţa regulii care spunea că, în România comunistă, istoria nu o fac valorile, ci partidul, iar istoria sportului e, prin hotărâre de partid, subordonată ministerelor sale credincioase şi înarmate: Securitatea, Apărarea şi Internele. De-a lungul anilor ’80, Universitatea a trăit în spaţiul tot mai strâmt al acestei reguli, a sfidat, s-a sufocat şi, în cele din urmă, a avut parte de soarta tuturor valorilor neoficiale ale vremii: a devenit o «fostă», înconjurată de respectul ipocrit al celor ce i-au grăbit căderea. Am trăit acele vremuri cu naivitate şi revoltă (…) Am înţeles însă, treptat, că declinul Craiovei nu era un caz strigător la cer, ci parte a mizeriei naţionale“.

Scriind despre istoria Ştiinţei, Traian Ungureanu mai afirmă că întâlnirile cu Corneliu Stroe au fost deosebite.

„În poveştile lui Corneliu Stroe se află toată lumea, întâmplările, năroziile şi eroismele Universităţii Craiova. Dar Enciclopedia Stroe are tâlc, iar tâlcul e chiar omul care povesteşte. După câteva ore de hipnoză, e imposibil să nu înţelegi că acest om, mereu gata să povestească vesel, blând până şi în resentimente, solar şi teafăr, e chiar sufletul Universităţii Craiova“, scria, de la Londra, Traian Ungureanu.


Stroe: „Cioroianu a făcut treabă!“

L-am întrebat pe Corneliu Stroe despre campionatul intern şi Universitatea de astăzi. Fostul preşedinte al Craiovei Maxima a spus:

„Am ieşit din lumea fotbalului… Dacă va fi un campionat 2007-2008 nebun? Cred că da, aşa se spune. Pe noi însă ne interesează perspectivele Universităţii în sezonul care începe în iulie 2007, iar eu pot face aprecieri ţinând cont de evoluţia echipei din ultimele etape ale campionatului trecut. Prin prisma rezultatelor din finalul de campionat, Universitatea s-a dovedit o formaţie bine articulată. Ştiinţa s-a maturizat şi cred că ar putea avea un cuvânt de spus pentru ocuparea unui loc de Cupe Europene. În opinia mea, lupta la vârf se va da între cele trei echipe din Capitală, plus CFR Cluj. Nu includ şi pe Poli Timişoara, deoarece este foarte oscilantă în rezultate. În confruntarea directă cu Universitatea, 1-5, chiar la Timişoara, Poli a fost un dezastru! Cu alte cuvinte, Craiova se poate bate pentru locurile 4-5. Liderii provinciei par a fi CFR Cluj şi Universitatea Craiova. Nu cred însă că marile echipe din Bucureşti, Steaua şi Dinamo, pot fi depăşite de cele două din provincie, Clujul şi Craiova“.

Stroe l-a caracterizat şi pe actualul antrenor al oltenilor: „Florin Cioroianu a fost pentru mine o surpriză plăcută. Trebuie să recunoaşteam că, până când a venit la Universitatea, antrenorul Cioroianu n-a făcut performanţă pe unde a activat. Eu judec un antrenor numai după rezultate. Pentru mine, în fotbal, contează numai cifrele abstracte, seci. Adică tabela de marcaj este cea care vorbeşte! Iar până acum, rezultatele obţinute de antrenorul Florin Cioroianu cu Universitatea îl recomandă. Şi mi-a mai plăcut ceva la el: n-a ieşit în faţă, cum se spune, adică nu s-a automediatizat. Şi-a păstrat decenţa şi discreţia… Şi a făcut treabă! Rămâne de văzut ce se întâmplă mai departe“.



Comenteaza acum

20 Comentarii

  1. Marius said:

    In sfarsit un articol care chiar merita citit la rubrica sportiva la gds. La cat mai multe.

  2. untampit said:

    Mult RESPECT pt D-l STROE dar de cand merita o echipa de talia “U” CRAIOVA sa fie comparata cu cfr cluj?sunt de parere ca avem o echipa mediocra si in loc sa se investeasca in banci de rezerve si cabine de dusuri mai bine s-ar fi investit in jucatori mai valorosi.si daca o casa/vila o poti construi cu aproximativ 200.000 – 250.000 RON nu vad unde ai putea cheltui pt 20 mp de vestiare, 20 mp de cabine de dus si 2 randuri de banci de rezerve sute de mii de E.este o mare magarie!!!!si daca vrem banci cum au cei de la AC MILAN ne trebuie intai jucatori/chipa care sa cucereasca de cel putin 10x CL.echipa italiana a avut rezultate magnifice in italia si europa dupa care au capatat ce au meritat=comfortul si salarii mari. mai intai ar trebui sa ne gandim la performanta sau macar rezultate (bune) dupa aceea sa ne gandim la comortul jucatorilor.trebuie sa demonstreze ca merita!dar pana acum ei nu merita nici sa stea pe scaune din lemn.incheind aceasta mare paranteza nici o echipa de provincie nu se poate compara cu “U” CRAIOVA.in primul rand RESPECT PT NUME!!!chiar daca jucatorii sunt de divizia b-c!!!Clujul precum si alte echipe din A cu exceptia steaua rapid dinamo si CRAIOVA o sa dispara asa cum au aparut!!!Singura sau singurele dorinte care le am pt sezonul urmator : sa batem bucurestiul indiferent pe ce loc o sa ne clasam.atunci o sa vedem dupa multi ani un ”ION OBLEMENCO” arhiplin si o sa ne redescoperim mandria de a fi CEI MAI BUNI DINTRE ROMANI!!!

  3. Vasile din Banie said:

    UN TAMPIT Chiar asa timpit cum este d.ar le zice pe bune.Bai fratilor nu il mai sustineti pe chelnerul asta de MITITELU ca ride o tara intreaga de noi.Deci a-ti vazut un tampit si gindeste mai bine decat toti aia care sufla in fese lui Mititelu.O sa ajungem sa rada iar BORCEA de noi ca si el e oltean.Cica au cazut pe final erau cazuti dela inceput. O sa ne mincam nervi ca asta{mititelu}

  4. napoli said:

    Bai nu mai suport imbecili ca tine care nu stiu sa scrie corect si emit judecati de valoare. Cand limba romana e prea grea pentru tine, apuca-te de prasit baiatule , cel putin numele te ajuta. Cat de prost poti sa fii sa nu simti ca in “ati vazut” nu e niciun pronume , nicio cratima? Forumurile de genul asta ma deprima profund. Vorba Catavencilor, Romania, tara de pacat!

  5. mascatu said:

    ba vasile se pare ca tu esti anti craiova ,si din cauza celor ca tine craiova este unde este. tu dc aveai banii lui mititelu nu cred ca ii bagai in fotbal ,deci sa fim seriosi ,ca le umfla el preturile sau nu asta e problema lui atita timp cit baga bani si se vede ceva nu prea avem ce comenta. mai trebuie echipa sa mearga si sa aduca iar lumea pe stadion.de unde stii tu ca echipa erea cazuta de la inceput?ai fost acolo sa vezi meciul sau vorbeste gura fara tine? prin ceeea ce afirmi ma face sa cred ca esti anti craiova.tu si altii ca tine in loc sa-i incurajeze voi ii blamati de la inceput . stiitu un investitor mai bun ca mititelu? chiar si chelner asa cum e el a avut curajul si nebunia de a investii in fotbal.dc nu vin altii care se dau mari ca sunt miliardari (in euro)? dc nu a venit gica popescu? dc nu investeste balaci? si multi altii. uite ca investeste un ” chelner”. tu de ex ti-ai cumparat abonament sa ajuti si tu echipa ? sau esti numai asa cu gura?

  6. dragos said:

    are dreptate mascatu nu e o rusine sa muncesti ospatar persoanele care sunt contra universitati i si a lui miti sunnt niste papagali nu au nici o treba cu fotbalul bieti drosdieri imi pare rau pt ei pur si simplu nu au nimic in cap ei nu vad ca sunt doar1% din ceea ce reprezinta stiinta forzza stiinta brava miti

  7. pt_dragos said:

    dar astia k tine care ai sufla in kur lu miti cum se numesc?:))))

  8. vali duda said:

    De 16 ani nu vedem nimic in fotbalul craiovean.Ne chinuim sa ramanem in prima liga.De ce oare nu avem un patron care sa investeasca bani in club . un oras de nu stiu cat mai mic decit craiova are un buget de 12 milioane de euro iar noi?Acum fotbalul se face cu bani si jucatori talentati si platiti bine, nu cu vorbe. Hai sa fim seriosi. Napoli toti stim sa vorbim urat ,dar de fotbal mai putin. T u ai trait senzatia anilor “82 ?Daca nu ,sa stii ca a fost frumos. Super .Eram in al 9 cer. Acum ne uitam la istorie si speram la nu stiu ce.Daca tu stii sa vorbesti si ceilalti trebuie sa se duca la prasit , atunci ramai tu cu scrisul iar noi plecam la munca(prasit).Poate nu stii ca “regele” trbuia sa fie in Craiova.Etc.

  9. valynet said:

    Pe fiecare zi citesc acelasi tip de comentarii si pe aceeasi tema: adrian mititelu (cu pareri pro si contra). Domnilor, ce conteaza ca mititelu a fost chelner si ca a devenit peste noapte patron la universitatea. Azi este, maine poate va veni altul care cine stie ce-a mai fost la viata lui. Important este ce-a relizat fiecare, si cum va ramane in memoria sutelor de mii de sustinatori ai universitatii. La o prima vedere, din ultimii investitori de la universitatea a realizat in 2 ani mai mult decat au realizat toti de la revolutie incoace adunate la un loc. A luat o echipa in divizia B fara niciun jucator, a creat o echipa de viitor, a promovat-o in primul an desi multi o vedeau retrogradata in liga a III-a, iar acum putem spera la din nou la o revenire a universitatii in prim-planul fotbalului romanesc. Asa ca nu-mi ramane decat sa afirm ca pe toti cei care-l contestati pe mititelu va roade invidia. Tot respectul meu pentru ce-a realizat mititelu la universitatea. Nu ma intereseaza omul mititelu, nu ma intereseaza trecutul sau, ma intereseaza doar investitorul mititelu si ceea ce a facut pana acum pentru echipa de fotbal universitatea. Consider ca a facut destule, si merita felicitari si nicidecum critici. In rest numai de bine sa auzim!

  10. danny said:

    LA MULTI ANI, DOMNULE STROE! DE DVS LA EKIPA ASTA VA FI MEREU MARE NEVOIE SI NU STIU DACA ASTA E DE BINE SAU DE RAU DAR STIU NUMAI CA NE LISPITI!

  11. Vasile din Banie said:

    Raspuns lui NAPOLI MASCATU DRAGOS VALYANT.Am scris acest comentariu dupa ce am citit ED.SP.DE OLt. rubrica sport.Pentru Napoli .Vreau.sa-i spun ca este un rahat daca spune ca nu stiu sa scriu..Lui Mascatu investitori si antrenorii nu vin la Craiova ca cei ca el Postasu si Gabi BLondu indeamna spectatori la huliganism,iar Mititelu nu este investitor este un trisor,daca ai timp dute si documentazate cum a luat terenurile si ce trebuie sa dea la stat pentru TVA incasat ilega.Lui Dragos nu este rusine sa muncesti sau ca ai fost chelner chestiunea e sa nu ai atitudinea unui chelner sa ceri in continuare cum face el de cere dela primarie.>Lui Valyant nu ma paste invidia ca traiesc foarte bine in Franta dar cei ca Mititelu au distrus Romania si uni ca tine le sufla in fese.Cei care sint adevarati suporteri trebuie sa vada cum faca ceilalti sefi de club nu sa se lauda ca Mititelu si fac echipa si nu spun ca investec nu stiu ce sume si pe urma sa zica ca atit sa putut.Eu nu am nimic cu echipa am tinut de mic copil si tin si acum dar cind vin in Craiova nu ma pot duce pe stadin din cauza celor de mai sus care nu sint spectatori sint niste imbecili veniti dela vacile lui Mititelu.Atit.

  12. Paulus said:

    Bai frate,dar e moarte cu gramatica asta chiar si dupa observatiile facute….

  13. Marius said:

    ba, vasile, prima oara am crezut ca e greseala, dar tu chiar nu stii sa scrii, baiatule.

  14. Vasile din Banie said:

    Lui MARIUS.S-ar putea sa ai dreptate.Daca stii franceza si engleza ar fi bine dar cred ca esti tamaie,poate pe cea de balta o stii..

  15. firan said:

    vasile…bai tu ai ce ai cu mititelu si esti fanatic fan nu al craiovei…ci al GDS…ok…e treaba ta…sa iti spun eu ce cred…si ca mine sunt multi..am renuntat sa mai cumpar ziarele locale…de ce?
    Ptr ca daca citesc ESO nu vad decat laude ptr tot ce tine de craiova…vreau sa citesc numai de bine de craiova…dar nu exagerari…daca citesc GDS altceva decat acuze la adresa lui mititelu si la adresa jucatorilor ca sunt slabi…ca echipele cu care joaca sunt slabe ….pot sa suport o critica…dar iar…nu exagerari…deci…a sta este concluzia mea intelegi tu…asa ca nu te lua de cine este pro mititelu…sau anti GDS…ptr ca traim intr`o tara libera si fiecare are dreptul la libera exprimare si la o parere proprie…nu inseamna ca cine nu este de acord cu tine este taran,tigan,incult sau mai stiu eu cum intelegi tu?
    Toti il injurati pe mititelu…e dreptul vostru…dar nimeni…nici chiar mari ziaristi de la GDS nu a venit cu o alternativa…de ex…daca pleaca mititelu o sa vina nu stiu cine…e ok…dar da`ti o alternativa…dar nu….toti injura…dar nimeni nu da o alternativa…
    Nu zic ca nu esti o persoana inteligenta…bravo tie…dar in tot ce scrii vad o frustare…nu stiu de unde vine…dar este acolo…si inca ceva…zi`mi si mie…dupa cum bine stii toti patroni din liga I au afaceri..sau au avut afaceri dubioase…da?…dar cati suporteri ai echipelor respective ai auzit sa il injure doar ptr faptul ca nu stiu sursa veniturilor lor…pai pana la urma tu ce esti…spectator financiar al lui mititelu…lasa frate organele abilitate sa isi faca datoria…nu tu…ca atunci cand echipa era a lui dinel nimeni nu scotea o vorba despre afacerile lui…dar lui mititelu i sariti toti in cap…ce va pasa de unde are bani…isi risca libertatea voastra…?…risca bani vostri…pana la urma e de apreciat ca a fost chelner si acum are bani…daca nu a fost prins si totusi face…inseamna ca este un baiat destept…cand o sa il prinda…plateste el…nu tu si nici GDS…zi`mi ce ai avea tu de castigat daca se dovedeste ca mititelu a furat si il baga la puscarie…sau de pierdut….?

  16. john said:

    Cine v-ar placea sa fie investitor?
    Becali? Nu pentru ca se baga in alcatuirea echipei si are numai iei tampite.
    Copos? Nu cred ca il intereseaza fotbalul.
    Marian Iancu? Daca nu zici ca el se apuca sa ameninte ca pleaca de la echipa. Nu vedeti ce face cu timisorenii. Mai e si fan rapid.
    Veniti cu un raspuns bun , nu cu povesti despre Barcelona si Real ca traim in romania.

  17. VAN DAMM Nl said:

    Citesc si eu ziarele pe internet,iar acum vad un comentariu facut de FIRAN.Nu stiu despre ce Vasile este vorba,dar vad ca zice ca fiecare poate sa spuna ce vrea este liber poate si respectivul a gindit la fel.Dar cum d-vs puneti problema cu baiat destept si plateste cind o sa-l prinda da o nota de hotie pe fata.Mai revizuit si reveniti cu rectificari.Sa auzim de bine.

  18. firan said:

    van dumm….sau scuze damm…ar trebui sa stii despre ce vasile este vb pentru ca aveti acelasi IP…si printr`o simpla intamplare am descoperit al cui este acest IP…70.48.81. si ghici ceeeeeeeee…este IP`ul din redactia sport al GDS….deci asa domnilor…asa va tratati voi cititori?…frumos moment!

Alte stiri

17 noiembrie 2018

Craiova: Bărbat accidentat pe trecerea de pietoni

In urma cu câteva minute a avut loc un accident în Craiova, o persoana fiind lovita de un autovehicul chiar pe trecerea de pietoni, conform celor declarate de un cititor GdS, aflat la fata locului. Un bărbat din Craiova în

Sumarul ediției de duminică, 1 iulie 2007

Actualitate

» Distracţii nocturne
» Moda la ştrand
» Lecţia de vacanţă
» Muzica trotuarelor
» Olt: Fetiţă accidentată grav de o bicicletă
» Irak: Cel puţin 35 de cadavre într-o groapă comună
» A cincea arestare în cazul atentatelor dejucate din Marea Britanie
» Fotbal: Sergiu Radu şi Vlad Munteanu au marcat cinci goluri pentru Wolfsburg
» Bagdad: Doi poliţişti ucişi în urma unui atentat
» Fotbal: Kaka i-a cerut lui Berlusconi să-l lase la Real Madrid

Local

» Cargo zguduie Craiova
» Pictura de la Uzdin, un arc peste timp
» Damele de companie în vechea Craiovă
» Amintiri cu haiduci
» Ştiri IT&C
» Subiecte tabu într-o relaţie
» Temerile bărbaţilor
» Sex după fiecare întâlnire
» Colţul gospodinei
» Zahărul, duşmanul tinereţii
» Sfaturi pentru o epilare de nota zece
» Femeia şi bărbatul – doar prieteni?
» Prima dragoste – ce durere!

Sport

» Hănescu şi Mihalache, eliminaţi
» Hingis, trimisă acasă de Granville
» Pavel şi Johansson, în turul doi
» Federer, în optimi
» McLaren şi BMW aşteaptă marea provocare
» Unirea Cruşeţ a câştigat Cupa României Creativ
» Prunariu conduce delegaţia României
» Real Madrid a intrat în lupta pentru Chivu
» Universitatea poate spera la locurile 4-5

Magazin

» Angelina Jolie şi Pierce Brosnan, un cuplu
» RBD se mută pe internet
» Gwyneth Paltrow, operată la picior
» Maria Sharapova se visează Bond Girl
» Excesele de pe marele ecran
» Surorile Hilton, bogate şi disponibile
» Flori cu nume de vedetă
» Cravata – purtătoare de bacterii
» Spermă conservată 21 de ani
» Părul creţ e ereditar
» Baia zilnică, periculoasă pentru bebeluşi
» Autismul va putea fi vindecat
» Cu fiica la ginecolog
» Masa de duminică
» HOROSCOP
» Năsturel – Nasturtium officinale
» Dieta de 1.800 de calorii
» Design cu aer tropical

Top