22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFederer, în optimi

Federer, în optimi

Principalul favorit al competiţiei londoneze se îndreaptă către a cincea finală consecutivă, elveţianul ajungând în optimi după ce l-a învins pe Marat Safin.

Elveţianul Roger Federer, principalul favorit al competiţiei masculine de la Wimbledon, a obţinut în turul al treilea a 51-a victorie consecutiv pe iarbă. Ultima „victimă“ a elveţianului a fost un jucător cunoscut, rusul Marat Safin (nr. 26), cel care, alături de Rafael Nadal, este singurul care a reuşit să-l învingă pe Federer în ultimii doi ani şi jumătate la un turneu de Mare Şlem. De data aceasta, Federer s-a impus în trei seturi, cu scorul de 6-1, 6-4, 7-6 (4), după o oră şi 39 de minute de joc. A fost un meci în care elveţianul a reuşit 11 aşi.
„Sunt foarte mulţumit că am obţinut această victorie împotriva lui Marat. Condiţiile în care s-a disputat meciul au fost dificile, a fost vânt. Nu ştiu dacă am făcut un meci fenomenal, dar am făcut ceea ce trebuia. Marat nu a făcut un meci bun astăzi. Pentru el, partida a început în setul trei, când deja era prea târziu“, a spus Federer, la finalul meciului cu tenismanul rus.
În optimile de finală, câştigătorul din ultimii patru ani al turneului de la Wimbledon va da piept cu germanul Tommy Haas, cap de serie numărul 13, care a trecut, în patru seturi, de croatul Ivan Ljubicic (nr. 15), pe care l-a învins cu 4-6, 7-5, 6-2, 6-3. Federer şi Haas s-au aflat faţă în faţă de nu mai puţin de zece ori până acum în circuitul ATP, elveţianul conducând cu 8-2 la victorii. Germanul nu s-a mai impus din 2002, când Federer încă nu devenise un jucător de clasă mondială.
Nu a ratat întâlnirea cu optimile de finală la Wimbledon nici americanul Andy Roddick, un specialist pe suprafeţe rapide. Yankeul l-a avut ca adversar în turul al treilea pe spaniolul Fernando Verdasco, căruia nu i-a cedat nici măcar un set, impunându-se cu 6-3, 6-4, 7-6 (2), după două ore şi două minute. Pe Roddick îl aşteaptă în optimi francezul Paul-Henri Mathieu, învingător, cu 4-6, 7-5, 6-2, 6-3, în partida cu jucătorul croat Ivan Ljubicic.
Una dintre surprizele înregistrate în runda a treia a turneului londonez a fost eliminarea americanului James Blake, cap de serie numărul 9, care îl învinsese în turul doi pe românul Andrei Pavel. Blake a fost învins în patru seturi, cu 3-6, 6-3, 6-3, 7-6 (4), de un jucător căruia nu-i place foarte mult terenul cu iarbă, spaniolul Juan Carlos Ferero (nr. 20)
Alt tenisman aflat pe lista capilor de serie, Richard Gasquet, a pus capăt parcursului bun de până acum al tânărului compatriot al său, Edouard Roger-Vasselin, venit din calificări, pe care l-a învins cu 6-3, 6-4, 6-2.
În turul al treilea s-au mai înregistrat următoarele rezultate: Janko Tipsarevic (Serbia) – Fernando Gonzalez (Chile, nr.5) 6-3, 3-6, 6-3, 4-6, 8-6; Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) – Feliciano Lopez (Spania) 6-3, 7-6 (4), 6-3.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS