22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportReprezentare masivă din România

Reprezentare masivă din România

Sala Polivalentă din Drobeta Turnu Severin a găzduit la finalul săptămânii trecute o competiţie internaţională de judo, dotată cu Cupa Drobeta. La întrecere au participat patru sute de sportivi din Serbia, Croaţia, Republica Moldova, Macedonia, Bulgaria şi România. Competiţia s-a desfăşurat pe trei categorii de vârstă: juniori, cadeţi şi copii. Printre arbitrii care au oficiat la această competiţie s-au aflat şi severinenii Lenuş Sterea şi Ion Lotoroşanu.
România a fost prezentă cu loturile naţionale de cadeţi la feminin şi juniori la masculin, precum şi cu sportivi de la cele mai reprezentative cluburi din ţară, Liberty Oradea, Petrom Ploieşti, CSM Cluj, Dinamo şi Steaua. Din Oltenia au fost prezenţi sportivi de la CSM Drobeta Turnu Severin, CCE Strehaia, CS Meva Severin, CSM-LPS „Petrache Trişcu“ Craiova, CS Marcello Benne Calafat, Alprom Slatina şi CSS Târgu Jiu. Pe primul loc în clasamentul general s-a situat Liberty Oradea, cu un total de 82 de puncte, podiumul fiind completat de Centrul Naţional de Cadete, de la Focşani, cu 73 de puncte, şi Lotul Naţional de Juniori al României, cu 68 puncte. Cu 14 judoka înscrişi în competiţie, CSM Drobeta Turnu Severin s-a clasat pe poziţia a patra, cu 53 de puncte. „Cred că a fost cea mai reuşită ediţie. La start am avut peste 70 de campioni naţionali. Sunt mulţumit de cum a decurs întreaga competiţie“, a afirmat Gicu Vasilan, preşedintele AJJ Mehedinţi şi antrenor al secţiei de judo a CSM Drobeta Turnu Severin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII