10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMarica, în topul jucătorilor lui Şahtior

Marica, în topul jucătorilor lui Şahtior

Într-un sondaj organizat pe site-ul oficial al clubului Şahtior Doneţk, atacantul român Ciprian Marica (foto) a fost ales al doilea în topul celor mai buni jucători ai echipei pregătite de Mircea Lucescu.
Vârful naţionalei tricolore a primit 447 de voturi, reprezentând 22% din participanţii la sondaj, el fiind depăşit de mijlocaşul brazilian Matuzalem, pentru care au votat 695 de persoane (33%), în vreme ce pe locul al treilea s-a clasat croatul Dario Srna, cu 221 de voturi (10,52%). Fundaşul român Răzvan Raţ a contabilizat zece voturi.
Ciprian Marica, venit la Şahtior în martie 2004, a avut unele neînţelegeri cu antrenorul Mircea Lucescu în acest sezon, atacantul român dorindu-şi un transfer la o echipă puternică din Occident. La rândul său, Răzvan Raţ a dezvăluit presei din Ucraina că se află în atenţia clubului scoţian Glasgow Rangers. De fundaşul tricolorilor se mai interesează clubul francez Lens şi gruparea elenă Olimpiakos Pireu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS