12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSezon cu ambiţii mari

Sezon cu ambiţii mari

Jucătorii Universităţii se reunesc luni, pentru a demara pregătirile în vederea noului sezon, despre care afirmă că va fi mult mai bun, obiectivul stabilit fiind clasarea pe un loc de cupele europene.

Pentru majoritatea alb-albaştrilor, acest week-end va fi ultimul de libertate, de luni, antrenorul Florin Cioroianu (foto) sunând adunarea pentru noul sezon. Unul despre care oficialii Universităţii afirmă cu tărie că va fi cu mult mai bun, iar achiziţiile făcute vor da Ştiinţei nu doar altă faţă, ci şi forţa de a se lupta de la egal la egal cu puterile Ligii I. Acelaşi optimism predomină şi în rândul jucătorilor, căpitanul echipei, Dorel Stoica, precizând că anul acesta va fi al Universităţii, iar obiectivul stabilit, clasarea pe un loc de cupele europene, va fi îndeplinit. Proaspătul tricolor va lipsi însă de la reunire, el primind câteva zile în plus de odihnă după ce a ratat vacanţa intercompetiţională din cauza convocării la echipa naţională. În situaţia lui Stoica se vor mai afla Bornescu, Gârlă şi Wobay, leonezul urmând să sosească în Bănie spre sfârşitul acestei luni. 
Pe lângă ambiţiile mari pe care le au de la acest campionat, conducătorii grupării oltene se grăbesc să finalizeze şi lucrările începute la stadionul „Ion Oblemenco“, dând ca termen luna noiembrie.

Boroiban, la preţul pieţei

În privinţa ultimului transfer pe care şi-l mai doresc oficialii Ştiinţei, cel al lui Laurenţiu Boroiban, preşedintele echipei FC Caracal, Jean Niţulescu, a declarat ieri că nu i se pare mare preţul cerut Universităţii de George Ilinca, în condiţiile în care Adrian Mititelu a plătit recent 1,5 milioane de euro pentru aducerea celor doi jucători piteşteni, Andrei Prepeliţă şi Ciprian Tănasă. „E normal să fie negocieri, ca pentru orice jucător. Trebuie spus însă că nu domnul Ilinca face preţul. Dacă dai un milion şi jumătate de euro pe doi jucători, vorbesc despre Prepeliţă şi Tănasă, de ce nu ar face 300.000 de dolari Boroiban? Este un jucător tânăr, are 22 de ani şi a marcat 17 goluri în acest campionat“, a comentat Jean Niţulescu. Acesta susţine că alţi doi jucători au fost în vederile Ştiinţei, respectiv Pasăre şi Sergiu Popescu, iar în prezent pe fir au intrat Universitatea Cluj, Gloria Bistriţa şi CS Otopeni.

Juniorii se pregătesc de turneul semifinal

La Craiova debutează mâine turneul semifinal al campionatului naţional de juniori A, competiţie la care va lua parte şi Universitatea. Jucătorii pregătiţi de Ion Geolgău vor avea ca adversare, în partidele ce se vor desfăşura pe stadionul „Ion Oblemenco“, echipele Oţelul Galaţi, Unirea Urziceni şi FC Braşov. Tinerii alb-albaştri pornesc cu prima şansă de calificare la turneul final, având în vedere că vor avea şi publicul de partea lor. În plus, oficialii Ştiinţei le-au asigurat toate condiţiile de pregătire celor care pot constitui schimbul de mâine al echipei şi aşteaptă rezultatele. Juniorii au beneficiat de o pregătire centralizată în Lunca Jiului, iar după turneu va urma şi un cantonament în Italia. „Avem o generaţie de juniori puternică şi nu avem cum să ratăm titlul anul acesta“, a afirmat optimist finanţatorul grupării oltene, Adrian Mititelu. Primul meci al Universităţii este programat mâine, de la ora 20.00, în compania Oţelului Galaţi. 
Geolgău a anunţat şi lotul cu care va aborda turneul semifinal, din acesta lipsind Andrei Ionescu, care s-a întors accidentat din Elveţia, unde a ratat cu naţionala Under 19 calificarea la CE 2007. Iată cei 20 de jucători: Neagoe, Lung jr. (portari), Boangiu, Bărboianu, Stoica, Barbu, I. Găman, Neacşu, Jerome, Buşu (fundaşi), Argintaru, Palcău, Puchiu, Firţulescu, Gângioveanu, Bouleanu (mijlocaşi), Pătraşcu, Ţăran, Giurcă, Al. Costea (atacanţi).
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII