17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportBronz pentru CSSU Craiova

Bronz pentru CSSU Craiova

Clubul Sportiv Şcolar Universitatea (CSSU) Craiova a participat, în perioada 25-27 mai, la Campionatele Naţionale Şcolare de tenis de masă (juniori I şi II). Concursul a avut loc la Buzău, sportivii craioveni obţinând două rezultate notabile, ambele la masculin. În întrecerea pe echipe, la juniori II, Alex Glogogeanu, Cassian Ştefan, Cristi Bărbulescu şi Dan Zărnescu s-au clasat pe locul patru, în condiţiile în care, cu excepţia primului, toţi sportivii sunt juniori III. În aceste condiţii, rezultatul de la dublu băieţi (juniori II) este unul valoros, Cristi Bărbulescu şi Cassian Ştefan reuşind să ocupe la finalul concursului locul III. În întrecerea de la Buzău, Cassian Ştefan, Cristi Bărbulescu şi Dan Zărnescu au confirmat că sunt trei promisiuni pentru tenisul de masă craiovean, după ce în primăvară au ieşit vicecampioni naţionali la juniori III. Toţi sportivii enumeraţi mai sus sunt pregătiţi de antrenorul Liviu Nicoli.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS