17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRomvag a promovat în Bănie

Romvag a promovat în Bănie

Situaţie stranie la partida dintre CS Universitatea Craiova şi Romvag Caracal, disputată sâmbătă în Sala Sporturilor din Bănie, în ultima rundă din Divizia A masculină de handbal.
Deşi formaţia craioveană a pierdut jocul cu 44-28 (22-10) şi a încheiat campionatul pe ultimul loc, la finalul meciului în sală era bucurie mare. Romvag Caracal, o echipă formată în mare parte din handbalişti craioveni, a obţinut promovarea în Liga Naţională, iar la final jucătorii au sărbătorit promovarea cu şampanie, alături de numeroasa galerie, formată din rude şi prieteni.
Mulţi dintre actualii componenţi ai formaţiei din Caracal, Fl. Pavel, Stângă, Cordescu, Florea şi Olteanu, au evoluat în urmă cu câteva sezoane la CS Universitatea Craiova, iar după ce echipa a retrogradat au plecat la Caracal.
Sâmbătă s-au bucurat că au obţinut promovarea în prima ligă pe terenul unde au început handbalul de performanţă. „Pentru Craiova tot timpul voi avea o slăbiciune, aici am crescut. Din păcate, totul se rezumă la bani. În Craiova nu mai există interes pentru realizarea performanţei. Mă simt excelent la Caracal. Am avut un campionat foarte muncit. Ne dorim să reuşim să ne menţinem în Liga Naţională“, a spus Florin Pavel, unul dintre cei mai buni jucători ai Romvag în acest sezon. Pavel a vorbit şi despre actuala echipă a Craiovei: „Au o echipă în formare. Dacă se va menţine acest lot şi se vor mai aduce câţiva jucători, în doi-trei ani se poate realiza şi promovarea“. 

Stuparu vrea întăriri

Paul Stuparu, antrenorul CSU Craiova, a caracterizat acest sezon ca unul de tranziţie, pentru că a avut o echipă cu o medie foarte scăzută de vârstă, cu handbalişti fără experienţă competiţională.
„Avem o echipă tânară, în formare. Unii jucători au făcut doar figuraţie şi vor pleca. Vom urmări Caracalul să vedem la ce jucători vor renunţa ei. De asemenea, sperăm să avem şi mai mulţi studenţi interesaţi de handbal. Timpul ne presează. E greu să ne propunem pentru la anul promovarea“, a spus Stuparu, care în acest campionat s-a ocupat de echipă împreună cu Ion Cioc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS