11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportÎmpăcarea cu suporterii

Împăcarea cu suporterii

Formaţia Pandurii Târgu Jiu doreşte să încheie campionatul cu o victorie în faţa propriilor spectatori şi a unui adversar fără motivaţie, deşi antrenorul Neagoe se confruntă iarăşi cu numeroase indisponibilităţi.

Singura echipă în faţa căreia formaţia Pandurii Târgu Jiu are un palmares favorabil în prima ligă este chiar adversara de astăzi, gorjenii putându-se lăuda cu două victorii şi o remiză din trei întâlniri. FC Argeş are o palidă motivaţie la Târgu Jiu, un punct pentru atingerea baremului, pe care trebuie să-l obţină cu jucători care se gândesc la viitoarele destinaţii şi mai puţin la cel al grupării piteştene.
„Vreau să cred că nu va fi un meci de vacanţă. Trebuie să lăsăm o părere bună despre fotbalul gorjean şi să încheiem campionatul cu o victorie“, este sarcina trasată de administratorul delegat al „pandurilor“, Viorel Temelescu. Şi antrenorul Neagoe se încadrează în aceleaşi repere, deşi este convins că echipei sale improvizate nu-i va fi uşor. „Este ultima partidă oficială din acest campionat, ne dorim o victorie, dar ne confruntăm cu probleme de efectiv. Va fi o partidă dificilă, chiar dacă jucăm cu o echipă retrogradată. Sper ca jucătorii care vor intra în teren să-şi facă datoria şi să ne demonstreze că ne putem baza pe ei în continuare“, a spus „Geană“.

„Pandurii“, conduşi de secunzi

Pentru prima dată în cariera sa de antrenor, Eugen Neagoe îşi va coordona echipa din tribună, indicaţiile urmând să fie transmise jucătorilor de către secunzii săi. Neagoe a fost suspendat două etape de Comisia de Disciplină a LPF, însă clubul va face apel pentru ca „Geană“ să revină în prima etapă a sezonului viitor pe banca tehnică a „pandurilor“.
„Este prima dată când sunt chemat la comisie, nu am fost niciodată trimis în tribună de când antrenez din 2002. S-a considerat că nu aveam voie să intru pe teren după terminarea partidei la arbitri. Este prima dată când voi sta în tribună, va fi destul de greu, nu e bine să nu fii lângă echipă, să nu fii pe bancă, dar trebuie să mă conformez. Cred totuşi că sancţiunile au fost prea aspre“, a comentat Neagoe.

Probleme în zona fundaşilor centrali

Deşi iniţial primise o etapă de suspendare, Bogoi a fost anunţat ieri că i s-a dublat pedeapsa, astfel că este nevoit să vadă din tribune meciul cu FC Argeş. Pe lângă acesta, Neagoe nu poate conta nici pe Rus, Păcurar, Vătavu, toţi suspendaţi, Vancea şi Orac, accidentaţi. „Geană“ este obligat să găsească o soluţie pentru al doilea fundaş central, Kutlacic având mari şanse să ocupe acest post. Formaţia Pandurii va avea pe banca tehnică, pe lângă experimentaţii Dossey şi Vidakovic, numai juniori, care pot debuta cu acest prilej în Liga I. „Vom vedea dacă ne vom putea permite să folosim şi juniori. Ar fi foarte bine“, a condiţionat Neagoe folosirea juniorilor.
Pentru prima dată în acest campionat, tehnicianul echipei Pandurii a renunţat la cantonament, jucătorii urmând să vină de acasă direct la joc. „Jucătorii trebuie să conştientizeze şi ei că nu cantonamentele câştigă jocurile. Acelaşi lucru pe care-l făceau în cantonament trebuie să-l facă şi acasă. Dacă ei vor demonstra acest lucru, nu avem nimic împotrivă să-i lăsăm acasă şi în sezonul viitor“, a spus Neagoe.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS