13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportO familie şi doi campioni

O familie şi doi campioni

Craiovenii Iulian şi Cristi Corneanu au ieşit campioni naţionali de juniori la baschet cu echipe diferite, în decurs de o săptămână.

„Pe cât de supărat eram acum un an, când copiii mei au avut câteva neîmpliniri pe plan sportiv, atât de fericit sunt acum, când amândoi sunt campioni naţionali la baschet“, povesteşte Cristian Corneanu, profesor de educaţie fizică şi sport la Colegiul Naţional „Carol I“. În decurs de o săptămână, cei doi fii ai săi, Iulian şi Cristi, au reuşit să obţină medaliile de aur la Campionatele Naţionale de baschet, la juniori I, respectiv juniori II.

Performanţa cere sacrificii

„Singurul regret este că aceste performanţe au fost obţinute cu alte cluburi decât cu cele din Craiova. Iulian, care se antrenează cu echipa de seniori a Craiovei, joacă la juniori pentru LPS Piteşti, iar Cristi evoluează la BC ‘97 Bucureşti“, se destăinuie profesorul Corneanu, cel care i-a iniţiat pe fiii săi în tainele sportului încă din clasele primare. Apoi, cei doi au fost înscrişi la CSSU Craiova. „Lipsa unor condiţii materiale minime şi lipsa de preocupare a unora m-au determinat să-mi duc copiii la alte cluburi, unde
într-adevăr se face perfomanţă“, povesteşte tatăl celor doi campioni, deşi a trebuit să intre în contradicţie cu mama.
Lenuţa Corneanu nu s-a obişnuit că trebuie să-l vadă destul de rar pe fiul cel mic, Cristi, care a fost nevoit să se mute în Bucureşti cu şcoala. „Învaţă la «Spiru Haret», iar programul este foarte încărcat. De la ora 11.00 până seara este la şcoală, apoi urmează antrenamentele. Îmi dau seama că îi este greu, dar nu s-a plâns niciodată. Mi-a zis doar: «Mami, poate asta este şansa mea». M-a emoţionat foarte mult, chiar am plâns“, a spus doamna Corneanu.

La porţile naţionalei

Atât Iulian, cât şi Cristi evoluează ca pivoţi la echipele lor de club. Primul are 18 ani şi 1,97 m înălţime, iar ce-l de-al doilea, deşi este mai mic cu doi ani, are 1,98 m înălţime.
„Statura le-a permis să evolueze foarte bine pe acest post. Cristi este component al lotului naţional, iar Iuli este şi el în vizorul antrenorilor federali. Probabil că va fi chemat şi el la lot după performanţa reuşită zilele trecute“, a precizat profesorul Corneanu.
Acesta nu regretă că şi-a dus copiii la baschet, deşi „bunicul şi-ar fi dorit să-i dea la tenis de câmp, pentru că se câştigă mai bine“ şi speră ca într-o zi să-şi vadă ambii copii în prima reprezentativă a ţării.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS