3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAdio, titlu la Craiova!

Adio, titlu la Craiova!

Energoconstrucţia se concentrează acum asupra Cupei României, trofeu pe care l-a cucerit anul trecut.

Formaţia craioveană de futsal Energoconstrucţia a pierdut şi al doilea meci din semifinalele Ligii I, cu ACS Odorheiu Secuiesc, scor 6-5 (4-4), părăsind astfel competiţia. ACS Odorheiu Secuiesc, gazda meciului disputat luni seară, va juca finala cu învingătoarea din meciul CIP Deva – Athletic Bucureşti.
Fără antrenorul Vali Nistoran pe bancă, dar şi cu câteva absenţe notabile, cum ar fi Chiliman, Florescu şi Rotaru, Energoconstrucţia a început bine meciul şi, mai mult, a făcut o primă repriză foarte bună.
Gazdele au deschis scorul, dar Apostol a reuşit „dubla“, oltenii trecând în avantaj. Apoi, cei din Odorhei, împinşi de la spate de 2.000 de susţinători, au revenit şi au preluat conducerea, scor 3-2. Nici craiovenii nu s-au lăsat mai prejos şi au egalat situaţia înainte de pauză, tot printr-o „dublă“, a lui Chivu, ambele goluri fiind înscrise din lovituri de pedeapsă. Scorul de 4-4 înregistrat la pauză s-a datorat în mare parte paradelor excelente ale portarului craiovean Cătălin Rizan.
În partea a doua a meciului, pe fondul oboselii jucătorilor Energoconstrucţiei, gazdele au marcat două goluri. Căpitanul craiovenilor, Pantelimon, a redus din diferenţă, dar nu a mai putut egala, pentru a duce meciul în prelungiri. Învinsă şi în primul meci, tot la un gol diferenţă, scor 7-6, Energoconstrucţia părăseşte Liga I din semifinale, iar acum singurul obiectiv care mai poate fi realizat este câştigarea Cupei României, trofeu pe care l-a cucerit anul trecut. În penultimul act al Cupei, echipa pregătită de Vali Nistoran va întâlni, în dublă manşă, pe ACS Odorheiu Secuiesc II. Primul meci este programat pe 23 mai, la Odorhei, iar al doilea la Craiova, o săptămână mai târziu.

Următorul meci, fără spectatori

Incidentele provocate de suporterii Energoconstrucţiei la primul meci cu Odorhei, de la Craiova, nu au rămas fără urmări. Pentru că unii spectatori i-au scuipat pe jucătorii de la ACS şi pe arbitri, Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat clubul oltean cu o amendă de 1.000 de lei, iar următorul meci al Energoconstrucţiei de pe teren propriu se va juca fără spectatori. Se pare că măsura luată de FRF l-a supărat atât de mult pe antrenorul Nistoran, încât acesta ar fi hotărât să nu facă deplasarea alături de echipa sa la Odorhei, ca formă de protest. Antrenorul craiovean nu a putut fi contactat ieri pentru a oferi lămuriri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS