3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Mutu a obosit

Fiorentina a ţinut în şah Milanul, remizând, 0-0, pe terenul proaspetei finaliste a Ligii Campionilor, însă atacantul român al formaţiei „viola“ a avut o prestaţie mai puţin reuşită, ziariştii italieni apreciind că este în scădere de formă.

Echipa lui Adrian Mutu, AC Fiorentina, a reuşit să obţină un rezultat de egalitate, scor 0-0, pe terenul proaspetei finaliste a Ligii Campionilor, AC Milan, în etapa a 35-a a campionatului Italiei. Gazdele nu au mai avut o evoluţie la fel de bună ca în partida de săptămâna trecută cu Manchester United (3-0) şi au ratat şi o lovitură de la 11 metri, prin brazilianul Kaka, acesta trimiţând în bara porţii apărată de Frey, în minutul 26. Adrian Mutu a fost titular la Fiorentina şi a rămas în teren pe toată durata partidei, primind un cartonaş galben în minutul 90. În clasament, Fiorentina se află pe locul al şaptelea, la un punct de poziţia a şasea, ocupată de Empoli, care asigură participarea în Cupa UEFA.

„Mutu şi-a pierdut răsuflarea“

Prestaţia lui Mutu în partida cu Milan a fost mai puţin reuşită, ziariştii italieni apreciind că atacantul român este în scădere de formă.
Site-ul fiorentina.it a scris că „Briliantul“ şi-a pierdut luciditatea pe finalul sezonului, acordându-i nota 6 românului: „Mutu a ratat o ocazie incredibilă singur cu Dida. În restul meciului a avut o prestaţie sub nivelul actualului sezon şi a arătat că şi-a pierdut luciditatea“.
La rândul său, site-ul calciotoscano.it l-a notat cu 6 pe Mutu, scriind că atacantul român încă nu este în cele mai bune relaţii de joc cu înlocuitorul lui Luca Toni, Giampaolo Pazzini.
În schimb, cotidianul Corriere Canadese şi site-urile goal.com şi fiorentinanews.com i-au acordat nota 5,5 atacantului român.
„Mutu şi-a pierdut răsuflarea în finalul campionatului. A avut o bună şansă de gol, iar în rest a fost blocat perfect de Favalli“, a scris fiorentinanews.com.
Agenţia Datasport i-a acordat nota 5 lui Mutu, considerându-l cel mai slab jucător al Fiorentinei: „A avut câteva şanse, dar loviturile sale libere nu au produs panică. Prestaţia lui nu a fost una de mare campion, aşa cum este“.

Chivu, Codrea şi Năstase nu au jucat

AS Roma, echipa la care evoluează şi Cristian Chivu, a reuşit să câştige, cu 2-1, întâlnirea de la Palermo. Francesco Totti a deschis scorul în minutul 17, aceasta fiind a 22-a reuşită a căpitanului „giallo-rossilor“ în actuala ediţie a campionatului. Cassetti a majorat avantajul romanilor ('36), iar Tedesco a marcat golul de onoare al sicilienilor, cu patru minute înainte de final. Cristi Chivu nu a fost folosit de antrenorul Luciano Spalletti. Cu trei etape înainte de final, Roma are 72 de puncte şi nu mai poate pierde locul al doilea, care asigură un loc în grupele Ligii Campionilor.
Mijlocaşul Paul Codrea a fost rezervă în partida pe care echipa sa, Siena, a pierdut-o cu scorul de 3-1 la Bergamo, în faţa Atalantei. Pentru gazde au marcat Ariatti ('12), Christian Vieri ('65) şi Carrozzieri ('90), în timp ce golul de onoare al toscanilor a purtat semnătura lui Vergassola ('48, din penalty). Vieri de la Atalanta a revenit pe gazon după aproape un an şi a înscris după o pauză de 18 luni. Codrea a fost rezervă la oaspeţi şi nu a intrat pe teren. Siena ocupă un loc retrogradabil, al 18-lea, la un punct distanţă de salvare.
Ascoli, echipa la care este legitimat Vali Năstase, a retrogradat în Serie B, după înfrângerea suferită cu 1-0 pe terenul grupării AC Torino. Unicul gol a fost marcat de Rosina în minutul 18. Fundaşul român nu a fost inclus în lotul echipei pentru această partidă. Cu trei etape înainte de final, Ascoli are doar 21 de puncte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS