3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCociş, integralist la Lokomotiv

Cociş, integralist la Lokomotiv

Rusia. Mijlocaşul Răzvan Cociş a fost integralist la Lokomotiv Moscova în meciul câştigat, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Khimki, în etapa a 5-a a campionatului Rusiei. Într-un alt meci, FC Moscova, cu fundaşul Pompiliu Stoica integralist, a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul din deplasare cu Rubin Kazan. FC Moscova este lider în campionatul Rusiei, cu 11 puncte, urmată de Spartak Moscova (10 p, 4 jocuri) şi ŢSKA Moscova (8 p, 4 jocuri).
Cipru. Cristi Vlad a fost eliminat sâmbătă, în meciul pe care formaţia Agia Napa, unde este împrumutat de Unirea Urziceni şi unde îl are coechipier pe portarul Tiberiu Lung, l-a pierdut, în deplasare, cu scorul de 0-3, în faţa formaţiei Apoel Nicosia, în etapa a 23-a din campionatul Ciprului. Vlad a fost titular şi a primit cartonaşul roşu în minutul 36, în timp ce Tiberiu Lung a fost integralist. La Apoel Nicosia, fundaşul Daniel Florea a jucat până în minutul 67. Formaţia AEL Limassol, cu Florin Pârvu integralist, dar fără Narcis Răducan, a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de Dighenis. Un alt român care evoluează în campionatul Ciprului, Bogdan Andone, a evoluat pe toată durata partidei pe care formaţia sa, Apollon Limassol, a pierdut-o, în deplasare, cu scorul de 0-1.
Elveţia. Cristian Ianu a marcat un gol pentru AC Bellinzona în meciul câştigat, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 6-1, în faţa formaţiei FC Baulmes, în etapa a 25-a din liga a doua din Elveţia, şi ocupă primul loc în clasamentul celor mai buni marcatori din competiţie. Ianu a marcat pentru 1-1, în minutul 11, şi a fost integralist. În urma reuşitei de sâmbătă, Cristian Ianu a acumulat 14 goluri în acest sezon şi este pe primul loc în clasamentul golgheterilor, la egalitate cu Esteban Julian, de la Servette Geneva.                           

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS