17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAvem galerie de Divizia A

Avem galerie de Divizia A

Cu peste 10.000 de spectatori la meciurile de acasa, Universitatea Craiova n-are alta sansa decit sa-si urmeze fanii in primul esalon


Un meci fara suporteri este ca o nunta fara lautari. Indiferent cite rezultate ai obtine si indiferent cita imagine ti-ai comanda, nimic nu se compara cu aportul publicului si reclama pe care acesta o poate face unei echipe. Atunci cind vine vorba de Universitatea Craiova, fenomenul capata conotatii aparte. Stiinta este recunoscuta prin forta si entuziasmul sustinatorilor, mereu alaturi de echipa, mereu in prim-plan. Ultimele sezoane au fost insa deosebit de grele pentru fanii alb-albastri, ostilitatea fostilor patroni si rezultatele slabe gonind sistematic suporterii de pe stadionul „Ion Oblemenco“. Daca in anii trecuti, meci de meci, chiar si la cele mai banale partide de campionat, arena din Banie era mereu aproape plina, la finalul sezonului trecut, cind Stiinta a cunoscut rusinoasa retrogradare, s-a ajuns ca pe „Ion Oblemenco“ sa se mai stringa abia citeva sute de suporteri.


Numarul spectatorilor – in crestere


La inceputul sezonului, antrenorul Ovidiu Stinga a spus ca tot mai putini spectatori vin la stadion, dar a recunoscut ca este de datoria echipei pe care o pregateste sa readuca oltenii linga Stiinta. Mai intii din curiozitate, apoi pentru a-si ocupa timpul liber si, nu in ultimul rind, pentru a fi alaturi de echipa de suflet, suporterii au pasit timid pe stadionul „Ion Oblemenco“. Meciurile mai slabe din perioada de pregatire le dadeau emotii. Treptat insa, acestea au disparut, iar seria de sase victorii consecutive obtinute de Universitatea Craiova i-a facut din nou sa spere. „Ne bucuram ca lumea a inceput sa vina din nou la stadion. Principalul motiv il reprezinta rezultatele bune din acest debut de campionat si sintem convinsi ca numarul suporterilor va creste de la meci la meci“, a declarat unul dintre liderii galeriei oltene.


La suporteri, „batem“ jumatate din prima divizie


Chiar daca sint seci, cifrele exprima cel mai bine unde se afla in acest moment Universitatea Craiova in ceea ce priveste publicul. Majoritatea echipelor din Divizia B abia aduc la stadion citeva sute de spectatori, in timp ce nume sonore din cele trei serii abia sint urmarite din tribune de o mie sau doua de suporteri. La aceasta categorie se inscriu echipe precum: Universitatea Cluj, CSM Resita, Petrolul Ploiesti, FC Brasov, Apulum Alba Iulia, Gaz Metan Medias, FC Bihor Oradea sau Corvinul Hunedoara. Recordmenele esalonului secund sint CSM Rimnicu Vilcea, care la meciul cu CS Otopeni a putut fi urmarita din tribune de 6.000 de suporteri, si Universitatea Craiova, care se detaseaza categoric. La ultimele meciuri, cel din Cupa, cu CFR Cluj (scor 1-0) si cel de campionat, cu Dunarea Giurgiu (scor 1-0), 10.000 de tifosi alb-albastri au venit sa-si vada favoritii la lucru. Comparind aceste cifre cu asistenta din Divizia A, se observa ca Universitatea Craiova „bate“ la suporteri si multe dintre primdivizionare, singurele echipe care se pot compara cu Stiinta, ca numar de suporteri, fiind Poli Timisoara, Steaua, CFR Cluj, Dinamo si Poli Iasi.


1.000 de ultrasi la Motru


La fel ca la ultima partida, cea cu Inter Gaz Bucuresti, fanii Universitatii vor efectua deplasarea la Motru cu propriile autoturisme, deoarece distanta este foarte mica. Cu toate acestea, liderii Peluzei Sud „Cristi Neamtu“ au garantat ca Universitatea va beneficia de sprijinul a peste o mie de suporteri, deoarece toate factiunile alb-albastre si-au anuntat prezenta in numar mare la Motru. „Fiecare va merge cu masina personala, pentru ca sint doar 80 de kilometri. Am vorbit si cu liderii celorlalte brigazi si au spus ca merg in numar mare. Vom fi peste o mie de ultrasi la Motru, iar Universitatea va juca precum in meciurile de acasa“, sustinea ieri unul dintre liderii galeriei oltene. In aceste conditii, alb-albastrilor nu le ramine decit sa-si treaca in cont cea de-a saptea victorie consecutiva.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS