13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSe cauta fundas stinga la Pandurii

Se cauta fundas stinga la Pandurii

Fostului jucator al Universitatii i se imputa greselile din meciurile cu Steaua si Rapid


Antrenorul Viorel Hizo continua sa caute solutii pentru a acoperi postul de fundas stinga dupa ce Iordache a gresit in ambele meciuri sub comanda sa, iar Trofin este accidentat. Ursu, care poate evolua pe acest post, este preferat de Hizo in linia de mijloc. La meciul-scoala organizat inaintea etapei a saptea, cind Pandurii intilnesc Gloria Bistrita, „Dulaul“ l-a utilizat pe Keca pe postul de fundas stinga. Bosniacul este un adevarat „globetroter“ in primul unsprezece al gruparii gorjene, aparind ca mijlocas la inchidere, fundas dreapta si, acum, fundas stinga, dar pe nici un post nu a dat satisfactie la nivelul pretentiilor unui jucator care a fost in lotul echipei campioane, Steaua Bucuresti.


Pe terenul de la unitatea militara din Tirgu Jiu, elevii lui Viorel Hizo au efectuat o ultima repetitie tactica inaintea jocului cu Bistrita. In prima repriza, divizionarii A au evoluat impotriva grupei de juniori nascuti in anul 1988, pregatita de Nicolae Bacanaru, si au cistigat cu 2-1. Juniorii au deschis scorul prin Licu, iar „pandurii“ au revenit prin reusitele lui Stefan si Nita.


Hizo a trimis in teren urmatorul unsprezece: Pustinjakovic – Popete, Scarlatache, Perisic, Keca – Bertea, Vancea, Stefan, Ursu – Nita, Armel. In repriza a doua, cind adversara a fost grupa de copii nascuti in anul 1989, pregatita de Ion Radulescu, tehnicianul divizionarei A i-a introdus in teren si pe Vintilescu, Osorio, Verdes si D. Radoi. Scorul a fost de 2-0 pentru „panduri“, golurile fiind marcate de Vintilescu.


Hizo, profesorul care spera sa-si invinga fostii elevi


Inainte de a accepta oferta echipei Pandurii, Viorel Hizo isi propusese sa nu mai antreneze niciodata in Divizia A, pentru ca nu considera normal sa se confrunte cu fostii sai jucatori. O data instalat pe banca tehnica a gruparii gorjene, duelul dintre profesorul Hizo si elevii, Ovidiu Sabau, Dorinel Munteanu si Cosmin Olaroiu este inevitabil. Runda viitoare este rindul lui Sabau sa incerce sa-si depaseasca mentorul, dupa care urmeaza Munteanu si Olaroiu. „Am avut parte de jucatori mari care acum au ajuns antrenori. Din pacate, din etapa aceasta, incep sa ma intilnesc cu ei din postura de adversari. Nelutu Sabau vine aici simbata, Dorinel Munteanu ne va primi saptamina viitoare si mai e si Olaroiu, pe care l-am avut jucator. Iti este greu sa te confrunti cu fostii tai elevi, cu jucatorii care te ascultau si cu care ai fost foarte apropiat. Poate pentru unii dintre ei am fost un model“, a afirmat Hizo, care spera ca elevii sa nu-si depaseasca profesorul de aceasta data.


Ovidiu Sabau a fost, in opinia „Dulaului“, un „jucator model din toate punctele de vedere“ si este un antrenor de mare caracter. „Nu stiu daca eu am fost cel care a decis sa vina Sabau la Rapid. Eu am convenit cu Nelutu de la inceput sa ma ajute pentru ca si eu sa il ajut. El era un jucator model din toate punctele de vedere. Si-a schimbat apoi complet comportamentul, trecind de la unul de jucator la unul cu responsabilitate mult mai mare, de antrenor. Exact ceea ce se intimpla in acest moment cu Dorinel Munteanu. Sint doi jucatori de mare valoare care au aceasta capacitate. Fotbalistii care nu au o astfel de inteligenta si capacitate nu pot sa reuseasca apoi ca antrenori“, a spus Viorel Hizo.


„Dorinel Munteanu are 37 de ani si joaca bine merci. Am vorbit cu Dorinel si i-am si reprosat ca acum 15 ani nu juca asa de bine cind il aveam ca jucator. Atunci era mai tinar si mai avea fite, nu alerga asa de mult ca acum. Pe Dorinel il cunosc foarte bine si il apreciez foarte mult. Mi-a fost jucator si m-a ajutat. Este unul dintre acei jucatori care m-au ajutat destul de mult in cariera mea de antrenor. M-a ajutat in sensul ca a jucat foarte bine, ca a stiut, atunci cind echipa nu mai putea, sa iasa in fata, a inteles de fiecare data ce gindeste antrenorul. Cu Dorinel nu a trebuit niciodata sa stau de vorba foarte mult, pentru ca este un jucator inteligent“, a adaugat Hizo despre recordmanul selectionarilor la echipa nationala.


Bejinaru i-a spionat pe bistriteni


Secundul Florin Bejinaru nu a insotit echipa la meciul din Giulesti, cu Rapid, ci a fost trimis de Viorel Hizo la Bistrita, sa urmareasca pe Gloria in disputa cu Otelul Galati. Dupa ce i-a studiat pe adversarii de miine, Bejinaru este increzator ca echipa Pandurii va obtine prima victorie in Divizia A. „Ii batem sigur“, a dat asigurari Florin Bejinaru, mizind si pe aportul publicului gorjean care poate netezi drumul spre victorie al „pandurilor“ in fata unei echipe care evolueaza pe teren propriu, cu citeva sute de spectatori ostili.


Pe „panduri“ ii fluiera Serea


Exilat mai multe luni in diviziile inferioare, dupa gafele din meciul de Cupa dintre Dinamo si FC National, Ionica Serea revine in Divizia A la jocul Pandurii – Gloria Bistrita. Ion Craciunescu ii mai da o sansa focsaneanului, delegindu-l la un meci dintre doua contracandidate la retrogradare. Serea va fi ajutat de asistentii Zoltan Szekely, din Baia Mare, si Ion Onicas, din Zalau. Iosif Biro este arbitru de rezerva, iar Sorin Satmari (Bucuresti) si Marcel Lica (Constanta), observatori. Lica a fost martorul promovarii gorjenilor in prima liga, fiind observator la jocul dintre Building Vinju Mare si Pandurii Tirgu Jiu, incheiat cu victoria elevilor lui Emil Sandoi, 3-1.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS