12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportUniversitatea va juca fara spectatori

Universitatea va juca fara spectatori

Comisia de Disciplina a FRF a hotarit ieri ca Universitatea Craiova sa joace cu portile inchise meciul cu Juventus Bucuresti, programat pe 10 septembrie, in cadrul etapei a 4-a a Diviziei B. De asemenea, clubul oltean a fost amendat cu 50 de milioane de lei vechi. Aceasta decizie a fost luata in urma incidentelor la care au participat suporterii Stiintei la partida cu Progresul Corabia, care s-a jucat marti, in faza a V-a a Cupei României, in urma carora doi suporteri au fost raniti. Reamintim, incidentele dintre suporterii craioveni si cei din Corabia au izbucnit cu aproximativ o jumatate de ora inainte de meci, pe strazile din apropierea stadionului, un fan al formatiei din Banie fiind transportat la spital dupa ce a fost lovit in arcada cu o piatra. In minutul 25 al meciului de la Corabia, un suporter al echipei gazda, imbracat intr-un tricou al formatiei Steaua, a fost agresat dupa ce a trecut prin fata galeriei Universitatii. Meciul a fost intrerupt aproximativ cinci minute, deoarece cei 2.000 de spectatori prezenti pe arena din Corabia au inceput sa se urce pe garduri si au aruncat cu diferite obiecte pe teren.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS